Cum se scuză Ranko Szuhanek, directorul de la Cardiologie demis de ministrul...

Cum se scuză Ranko Szuhanek, directorul de la Cardiologie demis de ministrul Sănătății, pentru neregulile de la institut

3
DISTRIBUIȚI
cardiologie01
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Fostul manager interimar al Institutului de Boli Cardiovasculare, Ranko Szuhanek, care ieri a fost schimbat din funcţie de Ministerul Sănătăţii, are o explicaţie pentru neregulile descoperite în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control, la sfârşitul lunii mai. Ranko Szuhanek a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că nu a primit raportul Corpului de Control şi nici nu i-a fost transmis din partea Ministerului Sănătăţii că a fost revocat din funcţie, ci a aflat din presă. „Aştept să primesc acest raport pentru că nu ştiu ce scrie în el, nu mi-au fost sesizate asemenea aspecte şi apoi, aşa cum este legal, o să depun constestaţie în termen de 30 de zile, ca să îmi pot exprima un punct de vedere cu privire la neregulile pe care Corpul de Control le-a descoperit”, a afirmat fostul director al Institutului de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde.

Printre deficienţele descoperite la Institut se numără faptul că au fost prelungite fără motiv demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Instituţiei, dar Ranko Szuhank spune că nu are nicio vină pentru că „cel care decide când are loc concursul este Consiliul de Administraţie, eu nu am drept de vot, doar vin în faţa membrilor Consiliului o dată la şase luni ca să îmi prezint activitatea. În urmă cu o lună şi jumătate, Silvia Manca, preşedintele Consiliului de Administraţie, a fost schimbată din funcţie de către rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie”.

În ceea ce privesc datoriile restante faţă de furnizorii de bunuri, care se ridică la aproape 2,2 milioane de lei, ale Institutului de Boli Cardiovasculare, Ranko Szuhanek a afirmat că în această lună a fost achitată suma de 1,5 milioane de lei şi mai sunt datorii de 900.000 de lei, „în condiţiile în care noi am tratat pacienţi mai mulţi decât numărul celor care beneficiau de servicii decontate din CAS, pentru care nu am primit niciun ban.


Astfel, aceste servicii neonorate de CAS de ridică la suma de 3,5 milioane de lei în acest an, dacă s-ar fi decontat, nu am mai fi avut datorii”.

Ranko Szuhanek are şi o explicaţie pentru că tomograful computerizat primit în anul 2008 de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” nu a fost pus în funcţiune. „Am primit tomograful în 2008, dar s-a putut instala doar în 2011, când s-au terminat lucrările la noul corp de clădire. Am reuşit să deschidem trei etaje din patru ale acestuia, deşi Ministerul Sănătăţii nu a alocat fonduri pentru dotarea cu echipamente. Tomograful poate funcţiona doar de zece zile, pentru că acum s-a semnat avizul de funcţionare de către rectorul Universităţii de Medicină. A funcţionat anul trecut şi am realizat câteva teste de probă pentru cinci, șase pacienţi, însă nu aveam cum să îl folosim dacă nu aveam aviz pentru că este un aparat complex”.

Ranko Szuhanek are 39 de ani şi a studiat Management Turistic Hotelier şi Comercial la Universitatea „Dimitrie Cantemir”. Ocupă funcţia de manager al Institutului de Boli Cardiovasculare din luna noiembrie a anului 2008 şi nu face parte din niciun partid politic. La începutul lunii aprilie a izbucnit un scandal în instituţia pe care o conduce, după ce Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, a făcut public faptul că de aproape o săptămână, medicii chirurgi nu mai pot efectua nicio operaţie pe inimă pentru că nu mai existau fonduri pentru achiziţionarea de materiale sanitare şi medicamente. Ranko Szuhanek a transmis, însă, Ministerului Sănătăţii că Clinica de Chirurgie Cardiacă nu este închisă, iar Eugen Nicolaescu a avertizat că va trimite Corpul de Control la Institutul de Boli Cardiovasculare, care a ajuns la sfârşitul lunii mai.

Pentru neregulile descoperite la Institut, Ministerul Sănătăţii a sesizat chiar şi Curtea de Apel Timişoara, însă Ranko Shuzanek spune că încă nu a fost înştiinţat să se prezinte să dea o declaraţie.

 

 

3 COMENTARII

  1. De la Management Turistic Hotelier şi Comercial sa ajungi Manager la Institut-ul de Cardiologie Timisoara este cale lunga si apoi sa ajungi dai cu noroi asa cum a facut Ranko Szuhanek dupa profesori cum este d-ul Gaspar si Dragulescu nimic nu este intaplator! oricum se zvoneste ca mandatul de manager a fost extrem de profitabil pentru Ranko Szuhanek acesta si-a construit un Palat Fortificat la Sacalaz si se aude ca are procent din orice contract pe care la atribuit in cadrul institutui si orice achizitie se face doar cu semnatura lui (unde primea intre 10-30% din val. contractului) . Apoi nici sotia lui Szuhanek Camelia Medic Stomatolg nu este straina de activitalie sotului sau Ranko Szuhanek aceasta la sustinut din umbra cu sistemul de relatii pe care-l are. Este o promiscuitate generala. Daca era mai modest Ranko Szuhanek si poate mai cumpatat statea si azi acolo era un loc cladut si linistit, insa si-a facut-o cu mana lui, ar trebui sa i se verifice averea acum ! „putoiu„ cum ii zicea Gaspar cu siguranata tremura acum!

  2. pt mh:Nu ştiu cât de mult contează facultatea absolvita sau dacă aceasta apartine de o universitate privată atâta vreme cât faci bine ceea ce faci! dacă v-aţi fi documentat mai bine a-ţi fi aflat că managerul Ranko Szuhanenek a participat la o serie de cursuri de calificare profesională,precum şi faptul că deţine titlul de maestru internaţional în şah,fapt ce reflectă un coeficient de inteligenta marita precum şi gândire analitică. Aceste calităţi precum şi experienţa acumulată de-a lungul anilor în domeniul financiar-contabil(audit financiar-contabil) fac din omul Ranko Szuanek un bun manager,un adevarat profesionist şi mai presus de toate o persoana pt
    care etica profesională contează. Iar în ceea ce priveşte averea acumulată de acest om nu cred ca sunteţi în masură să îi ţineţi socoteala, şi mai ales să luaţi în discuţie familia acestuia. Puţină lume ştie cât a muncit acest om în Institut pentru a-l menţine pe linia de plutire,eu zic că ar trebui să îi dăm credit şi să încurajăm cât mai mult tinerii,sunt singurii care încă mai pot schimba ceva în acest sistem bolnav şi îmbătrânit!

  3. Mie imi pare rau de manager, este victima unor interese politice. Nu a putut face mai mult din cauza medicilor….care puneau interesul lor inainte de interesul pacientilor. Nu cred ca este vinovat de acuzatiile aduse si oricum nu cred ca sunt formulate impotriva acestuia. Cred sa sunt nereguli in activitatea medicilor. Poate neregulile vor iesi la iveala si vor fi gasiti vinovatii….speram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.