Directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, schimbat din funcţie după un...

Directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, schimbat din funcţie după un control al Ministerului Sănătății. Vezi pentru ce nereguli au fost sesizați procurorii

1
DISTRIBUIȚI

Cardiologie-Timisoara

Ministerul Sănătăţii s-a ţinut de cuvânt şi a trimis Corpul de Control, la sfârşitul lunii mai, iar în urma verificărilor, Ranko Szuhanek, managerul interimar al Institutului de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde, a fost revocat din funcţie.  În locul lui a fost numit director interimar doctorul Sorin Pescariu. Potrivit raportului primit de la Corpul de Control, s-au constat mai multe deficienţe, printre care faptul că au fost prelungite fără niciun motiv demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Instituţiei şi au fost constate datorii restante faţă de furnizorii de bunuri în valoare de peste două milioane de lei.


De asemenea, s-a mai constatat că s-au efectuat o serie de plăţi fără să existe nişte documente care să justifice cu exactitate care sunt sumele datorate la anumite lucrări, iar echipamentul de tomografie computerizat pus la dispoziţia Institutului de Boli Cardiovasculare de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara în anul 2008 nu este funcţional nici în acest moment.

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost sesizat pentru a se verifica modul în care au fost achiziţionate direct mai multe materiale sanitare şi cum s-au realizat mai multe reparaţii capitale, în anul 2012, conform unui comunicat al Ministerului Sănătății. Până la data de 15 iulie, când trebuie să aibă loc concursul de manager al Institutului, interimatul va fi asigurat de doctorul Sorin Pescariu.

Vă reamintim că la începutul lunii aprilie a acestui an, Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare, a făcut publicul faptul că a fost nevoit să întrerupă activitatea clinicii pentru că nu existau materiale sanitare şi nici medicamente ca să realizeze intervenţiile chirurgicale. Ranko Szahanek a încercat să muşamalizeze situaţia dramatică şi a anunţat că au loc operaţii la Clinica de Chirurgia Cardiacă, afirmaţie care a fost infirmată de către pacienţii internaţi care aşteptau să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.