Pamflet cu proști

R. Domnule primar, acum un an, când erați aspirant la frâiele orașului, v-am întrebat, din pură curiozitate estetică, dacă va colorați părul. Întrebarea era evident retorică. Mai țineți minte ce ați răspuns?
Ro. Sigur. Și atunci, ca și acum, prefer să nu răspund deloc la întrebările incomode, care mă enervează și îi transformă pe reporteri în dușmani declarați, decât să mint. Am spus, răspicat, că nu mă vopsesc, ci că folosesc un estompator, pentru un look fresh și uniform. Evident, așa este: sunt uniform nu numai la culoarea podoabei capilare, ci și în gândire și atitudine, chiar plat, aș putea zice. Asta mă face imun la tot ce este în favoarea cetățeanului, inclusiv la solicitările venite din formațiunea politică care m-a cocoțat în scaunul de primar, chiar dacă gurile rele spun că și o mătura dacă ar fi candidat din partea USL ar fi câștigat. Totodata, cu aceeași platitudine și indiferență față de ce spune vulgul, fac tot ce îmi stă în putere să răsplatesc pe cei doi-trei cetățeni care mi-au acordat valiza lor, în timpul campaniei de acum un an. Astfel, eu îmi pot permite să fiu plat și uniform. Au ei destule nevoi și imi spun răspicat ce am de făcut. Deci, da!

R. Recunosc că este un fir roșu care mi-a ars și mie degetele, după întrebarea cu estompatorul și mi s-au închis uși legate direct sau aiurea de Primărie. Și asta în orașul pe care îl iubesc și pentru care am refuzat să-mi urmez familia într-o țară democratică.

Apropos de oamenii cu care lucrați, care au fost criteriile de selecție?
Ro. Senzatia pe care ai avut-o este absolut reală. Te-am dat în consemn din centrul orașului până la Aeroport inclusiv, sau mai ales. Trebuia să am și acolo niște oameni ai mei. Să ne înțelegem: sunt EU, 50 de locuri libere și abia apoi oricine altcineva. Ți-o pot confirma și colegii mei de partid, de altfel. Tot așa, estompatorul m-a ajutat să scap de frustrările zilnice. Pur și simplu nu-mi pasă de specialiștii rămași în Primărie (nu știu prin ce minune) și de ideile lor. EU știu ce am de făcut și nu pot să nu îl aprob aici pe Ceaușescu, care ce visa noaptea transpunea a doua zi în lege. Așa se conduce o comunitate. Așa s-au născut palmierii Timișoarei, un nou concept de mare deschidere, care, chiar daca a eșuat de mai multe ori la Constanța, mă ajută să cheltuiesc banii timișorenilor. Tot așa s-a născut ideea metroului timișorean. În treacăt fie spus, era necesară o idee măreață care să angreneze formula de 2+1 de care spuneam și să dureze mai multe mandate. Astfel metroul va deveni o „casă a poporului” la Timișoara. Revenind la colaboratori, vă răspund cu o întrebare, chiar două: A. Nu e normal ca toată lumea să aibă de muncă? Ce, dacă nu suntem competenți, nu avem dreptul la viață? B. Daca ați fi numită într-o funcție de conducere, nu ați aduce aproape omul de încredere, femeia care face curățenie în casă, de exemplu (Sigur, dacă nu a făcut parte, sau nu simpatizează cu PDL)? Să știți că le-am trasat apropiaților pe care i-am angajat criterii de eficiență după modelul personal: trebuie să aibă conturi pe Facebook, astfel că succesul lor se cuantifică în numărul de like-uri primite pe profil și la postări.

R. Și totusi, cu ce vom construi metroul? Există un proiect financiar?
Ro. EU cu roaba mea. Pentru rimă….

R. Mă bucur că am obținut răspuns la întrebari care, cred, frământă locuitorii neastâmpărați ai Timișoarei. Aș mai întreba, ce urmează?
Ro. Credeam că e clar: nu urmează, continuă. EU estompez asperitățile și EU debitez câte o minune pe zi. EU declar, nu dezbat. EU numesc în regiile care deservesc orașul pe cine îmi convine MIE. EU, EU, EU…