Planurile noului antrenor al „leilor din Banat”

Planurile noului antrenor al „leilor din Banat”

0
DISTRIBUIȚI
tudor costescu03_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Noul antrenor al BC Timişoara, Tudor Costescu, a fost prezentat marţi în mod oficial. Tehnicianul venit de la BCM U Piteşti a vorbit despre următoarele două sezoane pentru care a semnat un contract cu „leii” din Banat, precum şi despre cum va pregăti viitorul sezon.

Tudor Costescu a precizat, că împreună cu cei din conducere, a stabilit ca obiectiv pentru viitorul sezon accederea în semifinalele play-off-ului Ligii naţionale. Antrenorul a precizat că în funcţie de programul stabilit pentru Cupa României, echipa îşi va fixa un obiectiv şi în această competiţie. „Am venit cu inima deschisă, cu dorinţa de a respecta tradiţia clubului din Timişoara, de a încerca să continuăm ce s-a făcut în ultimii trei ani şi poate să punem o cărămidă în plus la ce s-a realizat până acum. E greu să facem planuri, din punct de vedere organizatoric stăm foarte bine. Însă niciodată socotelile din mai-iunie nu se potrivesc cu cele din decembrie. Obiectivul stabilit împreună cu conducerea este să trecem de primul tur de play-off. O clasare în primele opt ne poate asigura această premiză indiferent de poziţie. Din păcate, în Cupă lucrurile încă nu sunt clare.


În funcţie de forma de desfăşurare, ne vom fixa obiectivul”, a declarat Tudor Costescu. Echipa se va reuni în data de 4 august, cel mai probabil. BC Timişoara se va pregăti timp de trei săptămâni la Timişoara, pentru ca apoi să plece la un turneu în străinătate, iar înainte de începutul sezonului oficial se va juca deja tradiţionala Cupa Timişoara.

Costescu îi are acum la dispoziţie pe Zlatko Jovanovic, Dragoş Andrei, Zoran Milencovici, Georian Păun şi George Toth. Costescu a spus că îşi doreşte să mai aducă doi jucători români, iar în funcţie de cele două sosiri, lotul se va completa cu străini. Fostul antrenor al Piteştiului a spus că sunt şanse mici să aducă foşti jucători de la echipa argeşeană la BC Timişoara. „Ne dorim să o alcătuim în următoarea lună, depinde de jucătorii români pe îi vom aduce, iar apoi de străini. Încă nu ştim câţi străini vom avea în lot. Vrem să facem un echilibru foarte bun între jucătorii cu experienţă şi cei tineri, pentru că ţinând cont de potenţialul financiar, trebuie să facem aceste calcule. Nu ne dorim o echipă exclusiv tânără, ne dorim o echipă competitivă. În campionatul României e nevoie de jucători cu experienţă şi putere de decizie. Ne dorim să ne folosim de jucătorii tineri de la Timişoara, pentru ca în al doilea an ei să devină certitudini.  Asta i-ar ajuta şi pe ei, ar ajuta clubul şi ar duce şi la rezultate, pentru că e important să avem un nucleu stabil”, a precizat Costescu despre transferurile din vară şi politica de creşte a tinerilor la echipa alb-violetă.

Noul antrenor s-a întâlnit ieri cu suporterii echipe la o cafenea şi a discutat şi cu ei despre aşteptările lor. „A fost foarte plăcut, am înţeles că sunt oameni care sunt mereu aproape de echipă. Suporterii reprezintă un lucru foarte important în sport. La Timişoara sala e plină întotdeauna, chiar dacă oamenii nu se manifestă ca la fotbal, e datoria noastră să îi facem să se manifeste. Ceea ce îmi doresc eu este ca suporterii să fie mereu aproape. De aceea am şi dat curs acelei invitaţii. Eu, de fel, sunt un timp comunicativ, mă bucur că sunt oameni care fac acest lucru din convingere şi îmi doresc să le răsplătim această afecţiune”, a povestit Tudor Costescu despre prima discuţie cu fanii BC Timişoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.