Primele cinci transferuri ale verii, anunțate oficial de clubul alb-violet de handbal

Primele cinci transferuri ale verii, anunțate oficial de clubul alb-violet de handbal

0
DISTRIBUIȚI
handbal_csu_poli_bucovina_suceava_TS0007
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Clubul de handbal masculin CH Poli a anunţat primii cinci jucători cu care a semnat contracte pentru viitorul sezon. Între ei se regăsesc şi pivotul Andrei Sânteiu de la U Cluj şi Florin Alexandru Vasiliu, portarul Constanţei împrumutat sezonul trecut la CSM Călăraşi, așa cum anunța ieri PRESSALERT.ro, în exclusivitate. În acest moment, Poli are 11 jucători semnaţi pentru viitorul sezon.

Pe lângă Sânteiu şi Vasiliu, numele noi sunt Tudor Stănescu, Gabriel Daninfeld şi georgianul Irakli Chikovani. Toţi cei trei sunt născuţi în 1989 şi se înscriu în politica de întinerire a clubului din acest sezon. Tudor Stănescu este portar şi vine de la CSU Suceava, formaţie care a terminat pe locul cinci în sezonul trecut. Gabriel Daninfeld vine de la retrogradata Universitatea Cluj, alături de Andrei Sânteiu, şi joacă pe postul de inter dreapta, post deficitar la alb-violeţi în retur. Irakli Chikovani este noul inter stânga al bănăţenilor, venit de la HC Odorhei, echipă care a terminat sezonul pe locul trei, antrenată de timişoreanul Vlad Caba.


De asemenea, clubul a anunţat oficial că păstrează extremele Mihai Timofte, Milan Torbica, şi tinerii Răzvan Vâlceanu, Cristian Arseni şi Levente Szentpeteri, dar şi Iulian Halcă, pe care HCM Constanţa îl va mai împrumuta pentru viitorul sezon în Banat. Acum, CH Poli are doi străini şi aşteaptă decizia Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Handbal din 12 iunie, când se va hotărî numărul de străini permişi într-un lot.

Preşedintele clubului Ioan-Silviu Doboşi este mulţumit de cum decurg lucrurile până acum la Poli legat de transferuri, dar şi de faptul că au reuşit să organizeze noul club sub formă de ONG. „Mă bucură implicarea noului antrenor Constantin Ştefan în aducerea acestor jucători, în special a portarului Stănescu şi a interului Chikovani. Şi din punct de vedere administrativ stăm bine. Asocierea cu Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, cărora le suntem recunoscători, ne dă posibilitatea să ne încadrăm în procesul de licenţiere pentru noua Ligă Profesionistă. Înscrierea în campionat trebuie să o facem până la 1 iulie, iar obţinerea licenţei până în 1 august”, a declarat preşedintele CH Poli. Acum, Poli are 11 jucători, dar deocamdată niciun coordonator de joc. Pe acest post alb-violeţii vor să aducă un jucător din străinătate. Postul de portar este cel „betonat” în acest moment, cu Stănescu, Vasiliu şi Vâlceanu. Pe postul de extremă stângă echipa îi are pe Timofte şi Szentpeteri, interi stânga pot juca Chikovani şi Arseni, pe postul de inter dreapta sunt Daninfeld şi Halcă. Pentru extrema dreapta Poli îl are deocamdată doar pe Milan Torbica, iar Sânteiu este singurul pivot. Din actuala formulă, doar Timofte şi Torbica au peste 30 de ani. Lotul pentru un meci cuprinde 16 jucători, şi de obicei, doi rămân înafara lotului. Anul trecut, cu tot cu tineri, Poli avea 20 de handbalişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.