Sfătuitorii primarului Robu, de la meritocrație la slugărnicie

Sfătuitorii primarului Robu, de la meritocrație la slugărnicie

2
DISTRIBUIȚI

robu grebla jpeg

Meritocrație este cuvântul pe care Nicolae Robu l-a introdus în discursul politic timișorean, însă după ce a ajuns primar al Timișoarei acest cuvânt a devenit sinonim cu slugărnicie. În cele mai multe cazuri. Deși a clamat în campania pentru locale valoarea echipei USL, niciunul dintre consilierii personali nu este vreun nume provenit de la PNL sau PSD. Singura persoană aleasă din PNL a fost Sanda Greblă, proaspăta absolventă, fostă „studentă eminentă, care a terminat facultatea cu o medie generală foarte bună, a luat media 9,50 la licenţă”. Aceasta a fost numită într-un post cheie – asistent personal al primului om din oraş. Preţuirea pentru domnişoara Greblă s-a materializat şi prin numirea absolventei de Administraţie Publică în consiliul de administraţie al societăţii Retim. Nicolae Robu a găsit profesioniştii USL-işti printre pedelişti – cea mai sfidătoare numire fiind cea a fostului senator PDL şi şef de organizaţie judeţeană, Dorel Borza, care a revenit discret în a controla regiile pe care le hămălea când era viceprimar.


Acesta a fost dublat de Alexandru Chirilă, fost ofiţer de „Doi ş-un sfert”, care a ştiut să se adapteze în toate regimurile, ultimul sub care a servit devotat fiind cel al PD-L, când a fost consilierul lui Constantin Ostaficiuc la Consiliul Judeţean Timiş şi director pentru scurt timp al aeroportului „Traian Vui”. La primărie, s-a remarcat la momentul începerii lucrărilor de demolare a „Acvariului”, când a ţinut bine de scară să nu cadă primarul de pe scară când demonta primul şurub şi prin introducerea în dotarea consilierilor locali a gentuţelor pentru ţinut proiecte. Sorin Drăgoi a trecut de la consilier personal la funcţia de city manager, dar în ciuda acestei funcţii extrem de importante până acum nu este clar care sunt domeniile de care acesta răspunde. Un lucru simplu de înţeles în condiţiile în care primarul Robu vrea să controleze absolut totul.

2 COMENTARII

  1. Observ 2 exemple in toata povestioara asta… exemple care nu sunt atat de mostruase cum sunt portretizate!
    De ceilalti cateva zeci de oameni capabili care fac parte din echipa lui Robu, nimic?
    Cam suspect!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.