Pentru a obţine autorizaţie de şedere la Timişoara, evreii au plătit, până la mijlocul secolului al XIX-lea, o taxă de toleranţă, nu se puteau căsători fără aprobare, iar nou-născuţii trebuiau prezentaţi periodic autorităţilor. Actul de legitimare care confirma identitatea evreului trebuia să aibă aprobarea unui magistrat, acest lucru dovedind şi faptul că era înscris în actele oficiale ale imperiului. Evreii din jurul Timişoarei mai aveau obligaţia de a prezenta o recomandare din partea unei persoane sau instituţii publice, prin care se garanta că respectiva persoană prezintă încredere. Multă vreme, creştinii nu au avut voie să angajeze evrei şi nu aveau dreptul să locuiască împreună. Evreii au fost mici negustori, hangii, comercianţi cu cereale, bijutieri, meseriaşi ori arendaşi de cârciumi. Pentru cei criticaţi că au „un caracter mediocru” ori nu erau buni contribuabili, se cerea expulzarea.
Nume cumpărate
Din 1787, evreii au fost obligaţi să adopte nume şi prenume cu rezonanţă germană. Numele frumoase, de flori, metale sau pietre preţioase – precum Rosenthal, Goldschmidt, Edelstein – erau cumpărate, în timp ce evreii săraci se mulţumeau cu nume comune: Weiss, Schwartz, Klein. Pe măsură ce puterea lor economică a crescut, mulţi au început să-şi cumpere titluri nobiliare. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Simon Eisenstadter îşi adăuga numelui titlul „von Baziaş”, Werhardt şi Joseph Dajci au devenit moşieri de Seceani, Adolf Gotthilf dobândea titulatura „von Mişkolţ”, iar Izrael Derera cea de „von Giarmata”.
Primele afaceri
Mulţi evrei au reuşit să se impună pe plan financiar încă din secolul al XVIII-lea, deşi veniturile lor erau controlate şi limitate la necesităţile financiare ale imperiului. Încă din 1717, fraţii Jacob şi Abraham Koppich au obţinut autorizaţia de a administra fabrica de bere din Timişoara, construită un an mai târziu, şi au luat în arendă moara de apă de pe Bega.
În 1726, Isaak Hirschl a încheiat un contract cu administraţia provinciei pentru comerţul cu cupru şi, tot în secolul al XVIII-lea, Samson Bachrach a devenit arendaş al fabricii imperiale de postav din Timişoara şi angrosist de diverse produse în Banat şi Ardeal. În 1756, noua casă a lui Amigo Mayer valora 300 de guldeni, în timp ce majoritatea locuitorilor Timişoarei avea case sărăcăcioase.
Şliboviţa bănăţeană, la New-York
Libertăţile economice dobândite la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi iscusinţa de a face afaceri profitabile a dus la creşterea numărului evreilor înstăriţi, mulţi ajungând cunoscuţi în întreaga lume. În 1868, la Oraviţa s-a înfiinţat Cazinoul Burghez, în conducerea căruia a fost ales şi Julius Schnabel, economist şi comerciant. În anul următor a organizat în localitate o expoziţie de anvergură, în 1872 a primit medalia de aur la o expoziţie internaţională la Moscova pentru calitatea exponatelor, iar un an mai târziu a conceput alcătuirea standului expoziţional pentru Banat, la expoziţia din Viena. În 1876 a fost trimis la expoziţia internaţională din Philadelphia, unde a prezentat standul „Şliboviţa de munte şi portul românesc”. Acestea i-au plăcut atât de mult unui comerciant din New-York, încât a cumpărat toate obiectele expuse, cu tot cu rafturi. A făcut şi o comandă mai mare pentru şliboviţa bănăţeană, stabilindu-se astfel o legătură comercială directă între Oraviţa şi America de Nord.
Celebrităţi bănăţene
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce evreilor li s-a permis să studieze în şcolile publice de orice grad, iar în rândul celor mai multe comunităţi s-au impus ideile reformatoare, s-a făcut remarcată şi intelectualitatea evreiască, domeniile predilecte de afirmare fiind medicina, dreptul, economia, politehnica, dar şi artele. Fulop Neumann a fost un cunoscut medic epidemiolog la Lugoj, iar Odon Neumann, doctor in drept. De numele lui Simon şi Agoston Kanitz se leagă fondarea şi dezvoltarea grădinii botanice din Cluj, iar economistul Bela Foldes din Lugoj a ajuns profesor universitar şi ministru la Budapesta şi membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe.
În perioada interbelică, cei mai mulţi locuitori ai oraşului continuau să fie germani şi maghiari, iar evreii deţineau poziţii importante în industrie, comerţ şi bănci, fiind şi proprietarii a peste 2.000 de imobile impozante.
