Unde ajung elevii plimbați după comasarea liceului Poștei cu Colegiul „Mincu”

Unde ajung elevii plimbați după comasarea liceului Poștei cu Colegiul „Mincu”

0
DISTRIBUIȚI

elevi-posta-plen-martie-2012-2

Elevii din judeţul Timiş care doresc să lucreze în Poşta Română se pot înscrie la specializarea de Electronică şi Automatizări, care nu a fost desfiinţată după ce Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii a fost absorbit de Colegiul Tehnic „Ion Mincu”.


Astfel, elevii de clasa a IX-a vor învăţa în zece clase şi se pot înscrie la patru specializări. Cornel Petroman, inspectorul şcolar general, a afirmat că a început comasarea celor două instituţii. În această perioadă se mută mobilierul astfel încât până la începerea anului şcolar 2013 – 2014 elevii să poată fi mutaţi în spaţiile libere ale Colegiului Tehnic sau în cele ale Şcolii Generale Nr. 26, care a fost şi ea comasată. În total, aproximativ 300 de elevi de clasa a IX-a se pot înscrie la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” în zece clase, cinci pentru Electronică şi Automatizări, o clasă pentru specializarea Fabricarea produselor din lemn, două clase pentru specializarea Construcţii şi două pentru Arhitectură, la care elevii vor trebui să susţină şi o probă de aptitudini.

Elevii care învaţă la Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii vor fi mutaţi, din această toamnă, la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, iar Şcoala Generală Nr. 26 va aparţine tot de colegiu. Ideea de a-i muta pe copiii care învaţă la Grupul Şcolar de Poştă a venit încă din anul 2012, când s-a propus ca aceştia să înveţe la Colegiul „Dimitrie Leonida”, fostul CFR, pentru că reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş erau nemulţumiţi că trebuie să plătească o chirie de 3.500 de euro pe lună pentru spaţiile în care învăţau liceenii de la Poştă. Părinţii şi elevii au fost nemulţumiţi deoarece Colegiul „Dimitrie Leonida” se afla la periferia oraşului, dar în acest an nimeni nu şi-a mai manifestat nemulţumirea, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” aflându-se în centrul Timişoarei.

Foto: tmpress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.