Accident grav: opt persoane, între care patru copii, rănite după ce maşina...

Accident grav: opt persoane, între care patru copii, rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

0
DISTRIBUIȚI

ambulanta-urgenta1-700x523

Patru copii şi patru adulţi au ajuns la spital, în această dimineaţă, unul dintre copii fiind în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, pe DN6, între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, primele date arătând că şoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, potrivit Mediafax.


Potrivit inspectorului Claudiu Bebec, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi, după ce s-a răsturnat la intrarea în localitatea Tâmna, maşina s-a izbit de un cap de pod, mai multe persoane având nevoie de intervenţia pompierilor de la Descarcerare pentr a fi scoase din autoturism. „Pe fondul oboselii la volan, şoferul a pierdut controlul volanului şi au intrat cu maşina într-un cap de pod”, a declarat Bebec.

Pompierii de la Descarcerare au intervenit pentru scoaterea unuia dintre copii şi a doi adulţi din maşina zdrobită, celelalte victime, alţi trei copii şi doi adulţi, reuşind să se salveze înainte să ajungă forţele de intervenţie. Toţi au fost transportaţi cu mai multe ambulanţe la Spitalul din Drobeta Turnu Severin, copilul descarcerat fiind în stare foarte gravă. Primele informaţii arată că minorii au vârste cuprinse între trei şi cinci ani şi că una dintre femeile rănite era însărcinată. Toţi cei opt erau în autoturismul BMW care s-a răsturnat şi urmau să ajungă în Călăraşi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.