Amintirile artistului de comedie care umplea odată săli de mii de oameni

Amintirile artistului de comedie care umplea odată săli de mii de oameni

0
DISTRIBUIȚI

Doru-Octavian-Dumitru

Născut în 11 iunie 1956, Doru Octavian Dumitru face parte din „gaşca“ aceea de comici care se descurcă fără prompter şi scenarişti şi este pregătit oricând de „show“, acest fapt fiind demonstrat şi aseară la terasa Porto Arte, unde a susţinut spectacolul Trăznit de râs. Cele două reprize ale spectacolului său au debutat pe acordurile melodiei Thunderstruck de AC/DC, dar din fericire, la faţa locului cei prezenţi n-au avut deloc tunete, doar o porţie sănătoasă de comedie.

În ceea ce priveşte noua generaţie de stand–up comedy care face furori prin ţara noastră, binecunoscutul comic crede că reprezentanţii acestui „val“ ar trebui să-şi asume anumite responsabilităţi. „Mă bucur că există o tânără generaţie, care face aşa ceva. Mă deranjează însă că nu au continuitate cu trecutul, sunt desprinşi complet, sunt conectaţi la o anumită cultură, cea a societăţii americane, care nu are de-a face cu nimic cu cultura noastră, decât dacă admitem că dacii au trăit şi acolo.


Publicul nu e o ladă de gunoi, trebuie să fie un interlocutor. Acest gen de comedie, într-o ţară în care nu are toate genurile şi are numai aşa ceva, ar trebui să-şi asume responsabilităţi. Trăim într-o societate controversată. Din păcate, cei care fac stand up comedy, au subiecte bune şi sunt băieţi deştepţi. Au un acces sporit, au acces la tineret. Ar trebui educat fiecare individ în parte, ei ar trebui să se cenzureze“, ne-a declarat Doru Octavian Dumitru.

Printre subiectele abordate de el pe parcursul spectacolului s-au numărat relaţiile şi diferenţele dintre bărbaţi şi femei, iar fiindcă la un moment dat pe Bega a trecut o ambarcaţiune, comediantul a reuşit să dialogheze şi cu ei, spre amuzamentul celor aflaţi la faţa locului. Artistul crede că cei din generația veche de comedie „au o altă viteză“. „Generaţia veche există, dar are o altă viteză, e mai lentă. Din păcate, azi totul e raportat la bani. Cine câştigă bani e cel mai bun. E o percepţie asta. Eu am început să fiu mulţumit şi caut liniştea. Am avut o perioadă în care am anunţat că m-am retras. A fost o acţiune care am vrut să completeze alte acţiuni. Retrăgându-mă am permis intrarea pe piaţă a altora. Mi-am dat seama că ăsta e scopul meu, să lupt“, a mai spus artistul.

Una din cele mai frumoase amintiri pe care artistul le are din oraşul nostru este din 1981, când a primit premiul întâi la festivalul studenţesc de umor din Timişoara, din mâinile lui Amza Pellea. „Au fost mai mulţi care au fost în juriu. Mi-aduc aminte, la Casa Studenţilor unde a fost finala, era Amza Pellea în picioare cu mânile în gură şi fluiera pe numărul meu, Analiza Literară a Baladei Populare Toma Alimoş“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.