Austriacul Andreas Haider-Maurer, marele învingător al BRD Timişoara Challenger GALERIE FOTO

Austriacul Andreas Haider-Maurer, marele învingător al BRD Timişoara Challenger GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-622258120">
prima sus
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Andreas Haider-Maurer a câştigat astăzi finala BRD Timişoara Challenger contra spaniolului Ruben Ramirez-Hidalgo la scorul de 6-4, 3-6, 6-4. Confruntarea finală a fost o luptă strânsă între austriacul cotat drept favoritul numărul 3 şi ibericul, favoritul numărul 4. În final, Haider-Maurer a fost mai tare şi pleacă de la Timişoara cu 80 de puncte în clasamentul ATP şi cu un cec de 4.500 de euro.

Haider-Maurer venea după o dimineaţă în care a fost nevoit să termine jocul cu Victor Crivoi, amânat de ieri din cauza unei furtuni. Primul set a fost strâns până la 3-3, după care câştigătorul a reuşit să se impună. A urmat un set al doilea spectaculos, cu mingi jucate agresiv, aproape de fileu. De data aceasta, spaniolul a luat setul şi a dus meciul în decisiv. Austriacul a avut şi câteva momente de nervozitate şi s-a certat cu arbitrul de centru pentru un out la începutul setului al treilea. La 5-4, disputa a fost foarte strânsă, dar Haider-Maurer a fost mai precis.

Austriacul a declarat că finala a fost foarte dificilă şi consideră că el a fost mai norocos. „Am jucat bine în primul set, adversarul se lupta pentru fiecare punct, eu făceam la fel, am  revenit pe final şi am câştigat cu 6-4 ultimul set. Mă simt bine şi sper să pot juca alt turneu peste două săptămâni. În setul al doilea au fost multe puncte pe break, mă gândeam la şansele pe care le-am irosit. Am reuşit să revin, am fost şi norocos pe final, am salvat un break. Am fost şi în primii 70 în lume, dar am început rău acest sezon, în ultimele săptămâni am jucat rău, şi această victorie e importantă pentru mine, pentru a menţine nivelul. Sper să ajung din nou în prima 100, iar ţinta mea e să intru în primii 50. A fost un turneu bun, cu mulţi jucători buni. Hidalgo, Ungur, Crivoi care a jucat foarte bine. A fost un turneu dificil”, a declarat Andreas Haider-Maurer după finală. Îniante de acest turneu, austriacul era pe locul 108 în clasamentul ATP.

Directorul de turneu Dumitru Hărădu a declarat după turneu că scopul acestor Challenger-uri este ca tenismenii români să poată juca meciuri tari în ţara noastră. „Doi jucători foarte valoroşi s-au întâlnit în finală. Maurer, care a reuşit anul trecut să câştige turneul Challenger de la Braşov, a reuşit să câştige într-un meci foarte echilbirat. Turneul a ieşit cum trebuia, cel mai bine iese când în finală joacă Adrian Ungur cu Marius Copil, cum s-a întâmplat acum trei săptămâni la Arad. Azi nu s-a întâmplat acelaşi lucru, în finală nu am avut un român, dar sunt jucători foarte valoroşi în calificări şi pe tabloul principal. Victor Crivoi a pierdut în semifinală, Adrian Ungur a fost în primii opt, Marius Copil eliminat în turul doi, au fost alţi patru jucători români care au jucat cu wildcard în turneu, iar în calificări am avut aproximativ alţi zece jucători din ţara noastră. Acesta este scopul când am început turneele din România, la sugestia lui Ion Ţiriac. Cel mai mult ne dorim ca jucătorii români să poată participa la ei acasă la asemenea turnee”, a explicat Hărădău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.