Avioane străine, în spaţiul României fără aprobare. Ce a declarat ministrul Apărării...

Avioane străine, în spaţiul României fără aprobare. Ce a declarat ministrul Apărării Mircea Dușa

0
DISTRIBUIȚI

mircea dusa

Mai multe avioane au pătruns, noaptea trecută, în spaţiul aerian al Românei fără a avea permisiunea pentru a face acest lucru, a anunţat ministrul Apărării Mircea Duşa, potrivit Antena 3. Conform ministrului MApN, avioane militare româneşti au intervenit pentru a le îndepărta. Duşa a făcut aceste declaraţii în contextul în care armata are nevoie de dotare cu avioane F-16, mult mai rapide şi cu o tehnoliogie ultramodernă, care ar ajuta în astfel de intervenţii, cu atât mai mult cu cât ele s-au repetat şi în trecut.

„Să ştiţi că este foarte necesar să achiziţionăm avioanele pentru că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat, probabil n-ar trebui să vă spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol şi în acel moment suntem nevoiţi să ridicăm în aer avioanele de vânătoare cu procedurile de somare pentru că acele avioane să iasă din spaţiul de survol al ţării”, a declarat, astăzi, la Piteşti, ministrul Apărării, Mircea Duşa.


Ulterior, ministrul Mircea Duşa a declarat, într-o intervenţie telefonică că România acţionează procedurile standard europene de somare a avioanelor care se apropie de spaţiul aerian al ţării. Duşa a revenit astfel asupra declaraţiei făcute la Piteşti, unde a arătat că „zilnic” avioane forţează spaţiul aerian fără aprobare de survol. Ministrul a declarat că nu poate afirma dacă este vorba despre avioane militare sau civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.