Canotorul bănățean Cristian Pârghie a câştigat aurul la Campionatul Mondial de tineret

Canotorul bănățean Cristian Pârghie a câştigat aurul la Campionatul Mondial de tineret

0
DISTRIBUIȚI

19_canotaj1

Cristian Pârghie a câştigat aurul în proba de patru rame masculin 1500 de metri la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret U23 de la Linz-Ottesenheim din Austria. Sportivul născut la Biled a concurat alături de Toader-Andrei Gontaru, Marius-Vasile Cozmiuc, George Pălămariu pentru locul de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Echipa României de patru rame a terminat proba cu un timp de 5:58.72.


Pe locul doi s-a clasat Australia, iar SUA a fost pe trei. Cristian Pârghie este legitimat în prezent la Steaua Bucureşti deoarece cluburile de canotaj din Timişoara nu pot asigura condiţiile propice de pregătire pentru performanţă la nivel de seniori. Canotorul născut în Biled a reprezentat România şi Timişul şi la Jocurile Olimpice de la Londra de vara trecută, alături de Diana Bulimar, Corina Căprioriu, Bogdan Mada şi Vlad Cotuna. Pârghie nu a fost însă singurul reprezentant al judeţului nostru la Campionatul Mondial de Tineret. Şi Adrian Cionca, legitimat la CSŞ Bega a participat în proba de patru vâsle masculin, alături deVasile Agafiţei, Florin Răzvanţă şi Cosmin Cuciurean. Cei patru nu au reuşit însă accederea în semifinale după ce s-au clasat pe locul patru la recalificări, cu un timp de 6:04 minute, în urma Ucrainei, Estoniei şi italiei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.