Decizia Tribunalului Timiş în privinţa menţinerii în arest a liderului interlop Sorin...

Decizia Tribunalului Timiş în privinţa menţinerii în arest a liderului interlop Sorin Udrea şi a locotenenţilor săi

12
DISTRIBUIȚI

sorin udrea ridicat

Tribunalul Timiş a verificat, astăzi, legalitatea stării de arest în cazul liderului interlop Sorin Udrea şi a locotenenţilor săi după ce DIICOT i-a trimis în judecată. Pe lângă faptul că au susţinut că au rămas în vigoare motivele care au stat la baza arestării preventive, procurorii au venit şi cu două probe surpriză ca să dovedească faptul că lăsarea în libertate a celui supranumit „stăpânul oraşului” nu este cea mai bună soluţie – maneau ameninţare în care le transmite „prăduitorilor”  că vor da socoteală şi vor primi „interdicţie la toate” şi o altă  înregistrare în care manelistul Florin Salam şi câţiva prieteni îi transmit lui Udrea că vor fi alături de ei.


Avocaţii apărării au cerut lăsarea în libertate a clienţilor lor, susţinând că nu sunt probe şi motive care să justifice menţinerea în stare de arest, afirmându-se că, de fapt, maneaua ameninţare ar fi fost „opera” jurnaliştilor şi anchetatorilor. Tribunalul Timiş a decis menţinerea în arest a lui Sorin Udrea şi a celorlalţi arestaţi, aceştia declarând recurs care va fi judecat de Curtea de Apel Timişoara.

12 COMENTARII

  1. Dacă acesta este argumentul pentru care procurorii au cerut și le-a fost acceptată menținerea arestării preventive, le aduc la cunoștință că melodia nu a fost făcută pentru Udrea anul acesta, ci a fost făcută pentru Sile Cămătaru acum doi ani.

  2. Datorită acestui argument al procurorilor înclin să cred că atașarea unor imagini cu Udrea
    pe o melodie compusă pentru altcineva a fost făcută la comandă, pentru a justifica cererea de menținere a arestării preventive. JENANT DOMNILOR PROCURORI !!!

  3. Dragos sa ai copilasii aia care stau acasa pe constiinta,pentru ca tu esti artizanul mentinerii starii de arest!M agistratii timisoareni nu au sange de loc si nici mile,judeca dupa cum cere youtube!

  4. tu chiar ca esti un ziarist de cacat deja devii jalnic ba baiatule nu mai minti lumea cu stirile tale spune macar adevaru ca si cu maneaua a facut cineva un vidioclip cu udrea dar ala ii de ani de zile ce a fost pentru nutu si sile camataru tu daca esti labxxx de jurnalis nu mai prelua stirile la intamplare ca te dau eu in judecata sa vedem cum de srcii asa ceva nu am nimica cu nici unul dintre ei si nu tin partea nimanui dar nu mai prostiti lumea ziaristi de cacat

  5. La puscarieee sa putrezeasca acolo toti.la puscarieeeeeee
    Cu toti interlopii astia de cacat, cersetori care joaca
    rol de barosani

  6. la puscarie la puscarie cu toti luzari astea de 2 bani interlopi de lipovet gata bravo diccot bravo pacat ca judecatori in corupti can lotul tors . traiasca sefu complexului domnu mitru

  7. Aoleo, ciocoi baltat,
    Sunt trei ani de cand te cat!
    Sunt trei ani si-o saptamana,
    Dar azi mi te-am prins la mana!
    Sa-ti jupoi ale picioare,
    Sa-mi fac tocuri la pistoale,
    Sa-mi fac tocuri la pistoale!
    Ia stati, voi, ciocoi, pe loc!
    Sa traga Iancu de-un foc!
    Ca mi-e pusca ruginita,
    De vreun an neslobozita!
    In ciocoi o slobozea,
    Care maï putea, fugea
    Care nu, mort ramanea!

    Versuri de la: http://www.versuri.ro/

    Propun arestarea lui IANCU JIANU, si el a avut balada…:-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.