Povestea tânărului IT-ist dependent de adrenalină: de la ce înălțime incredibilă va...

Povestea tânărului IT-ist dependent de adrenalină: de la ce înălțime incredibilă va sări cu parașuta

0
DISTRIBUIȚI

parasutist

Cristian Paşca îşi petrece nouă ore în faţa calculatorului, în fiecare zi. Este programator de mai bine de zece ani astfel că majoritatea timpului stă între patru pereţi, în spatele biroului unei firme IT din Timişoara. O meserie care pare, la prima impresie, că i se potriveşte ca o mănuşă, mai ales pentru o persoană liniştită, căreia îi displace agitaţia. Însă, la finalul programului de muncă, Cristian se dedică celor mai mari pasiuni ale sale pe care le-a dus dincolo de orice limită. Zboară cu parapanta de şapte ani, iubeşte motocicletele, a pilotat la început avioane de mici dimensiuni, dar şi singurul balon cu aer cald din vestul ţării, iar de un an este îndrăgostit de zborul cu paraşuta, iubeşte să fie printre nori, la propriu.

Tânărul din Timişoara ne povesteşte că este atras de aceste sporturi extreme încă de mic. „Îmi place senzaţia de libertate, înălţime, viteză, şi poate sună ciudat, dar ai un sentiment de siguranţă acolo sus. După primele salturi cu paraşuta, îţi dai seama că devine un drog”. Prima dragoste extremă a lui Cristian a fost motocicleta, despre care spune că îi provoacă „senzaţii unice”, apoi în urmă cu şapte ani a obţinut licenţa de pilot de parapantă. „În parapantism esenţa este zborul. Te bucuri când prinzi înălţime, când parcurgi distanţe, urmezi rutele pe care ţi le propui. Sau sunt cei care preferă acrobaţia, dinamicitatea. Fiecare aspect al acestui sport are farmecul lui”, ne spune Cristian despre sportul pe care îl practică de şapte ani.

Cristian Paşca este unul dintre cei patru piloţi licenţiaţi din vestul ţării care poate să piloteze un balon cu aer cald şi avioane de mici dimensiuni, dar recunoaşte că aceste zboruri nu-i oferă senzaţii prea tari. După şapte ani în care a zburat cu parapanta, Cristian a luat decizia să încerce şi alte senzaţii în aer şi, astfel, anul trecut, după 25 de salturi a obţinut licenţa de paraşutist. Timişoreanul îşi aminteşte că a fost atât de curajos încât primul salt l-a făcut fără să fie legat de instructor, ci doar asistat, iar despre ceea ce a simţit în momentul în care a sărit din avion spune că a fost un moment unic. „Primul salt, pe care l-am făcut în cadrul şcolii TNT Brothers, a fost de la 4.000 de metri, asistat de doi instructori, care săreau cu mine, nu eram ataşat de ei, dar eram în contact permanent cu ei. Fiecare salt reprezintă un examen, în care trebuie să faci ceea ce îţi propui la sol, deci pe lângă emoţiile primului salt, erau şi emoţiile unui examen. Frica trebuie lăsată în spate pentru că trebuie să te concentrezi pe alte lucruri, şi anume pe manevrele pe care ţi le-ai propus la sol”, povesteşte Cristian Paşca despre primul salt cu paraşuta.

„În paraşutism te bucuri de căderea liberă, paraşuta este doar instrumentul care îţi salvează viaţa”

Timişoreanul sare, în general, de la 4.000 – 4.500 de metri, astfel că are la dispoziţie aproape un minut până la deschiderea paraşutei să savureze la maximum momentele pe care le trăieşte.


„Viteza atinsă în timpul căderii poate fi între 180 şi 200 de kilometri la oră, depinde de echipament, greutate şi forma corporală, iar la înălţimea de 1.000 de metri trebuie să deschidem paraşuta. Sunt la început de drum, dar pe măsură ce acumulezi salturi şi experienţă începi să te bucuri tot mai mult de beneficiile acestui sport. Eu am doar 30 de salturi, ceea ce presupune că părăsesc avionul şi mă duc la sol, dar paraşutismul ca şi sport presupune muncă de echipă, construirea formaţiilor, atingerea limitelor, dar şi multă distracţie. Doar după ce realizezi mai multe salturi poţi să simţi aerul şi să îţi mişti corpul aşa cum doreşti tu ca să te bucuri la maxim de acel minut în care eşti în cădere liberă”, ne explică paraşutistul timişorean.

Paraşutismul nu este un sport ieftin. Preţul unui echipament nou costă cel puţin 5.000 de euro, însă marea majoritate a paraşutiştilor români nu îşi permit să-şi cumpere un echipament nou şi optează pentru varianta second-hand, astfel economisesc 3.000 de euro. Deşi există ideea preconcepută că paraşutismul este un sport periculos, Cristian ne lămureşte că rareori se întâmplă să nu se deschidă paraşuta pentru că echipamentul este atent verificat înainte de realizarea saltului, iar dacă, totuşi, se blochează, există paraşuta de rezervă.

În prezent, la Timişoara nu există un dropzone, adică un spaţiu special pentru practicarea acestui sport extrem, astfel că cei doisprezece paraşutişti licenţiaţi din vestul ţării merg în Ungaria, unde se află dropzone-ul Kiliti Balaton, dar şi în Bucureşti, unde şcoala de zbor TNT Brothers are deschis unul la cele mai înalte standarde profesionale. Cristian Paşca explică faptul că „preţul unei licenţieri în cadrul şcolii USPA – United States Parachute Association ajunge la 2.500 de euro, iar după ce îţi achiziţionezi echipamentul necesar, plăteşti doar urcarea cu avionul la înălţimea dorită. În cadrul dropzone-urilor, o urcare la 3.000 – 4.000 de metri costă cel mult 30 de euro. Sperăm ca până la anul să avem un dropzone şi la Timişoara”.

“Vreau să sar de la 10.000 de metri”

Cristian Paşca este hotărât să-şi depăşească limitele şi are de gând ca imediat ce va aduna experienţa necesară să sară de la înălţimi cât mai mari. Dacă în general se sare cu paraşuta de la înălţime de cel mult 5.000 de metri, timişoreanul intenţionează să realizeze un salt de la 10.000 de metri, fiind unul dintre puţini românii care încearcă o astfel de săritură. “Pentru asta aş avea nevoie de o mască de oxigen. Şi ar mai trebui multă muncă, practică, care costă timp şi bani, dar voinţă există”, spune Cristian. Mai mult, tânărul dependent de adrenalină este decis să practice un sport şi mai periculos decât motociclismul sau paraşutismul, şi anume base jumping, un sport dezvoltat din paraşutism. Concret, amatorii de senzaţii extreme îmbrăcaţi în wingsuit, un costum special, sar de pe stânci, clădiri înalte sau poduri şi îşi deschid în ultima secundă paraşuta. “Este cel mai periculos sport, mor destui de mulţi oameni de la astfel de sărituri, dar eu tocmai de aceea vreau să încerc pentru că pe lângă multă adrenalină, base jumping presupune şi multă disciplină, ai foarte multe lucruri de făcut în câteva secunde”, îşi încheie povestea Cristian.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.