Povestea tulburătoare a voluntarei care a privit moartea-n ochi de ziua femeii în Africa GALERIE FOTO

S-au decis să meargă pe o scurtătură ca să ajungă mai repede la casa în care erau cazate, însă această decizie a însemnat pentru şapte tinere voluntare în Ghana, printre care şi Corina Goruian, începutul unei experienţe şocante. S-au trezit că maşina în care se aflau era atacată de doi bărbaţi înarmaţi pe motociclete. Olandeză care se afla la volan a refuzat să oprească, în speranţa că va întâlni nişte oameni care să le sară în ajutor, însă totul s-a terminat tragic. După o urmărire ca-n filme, maşina a fost oprită, însă trecătorii priveau ca la circ scena cumplită, fără a intervenite. Tinerele au fost tâlhărite, iar unul dintre motociclişti a scos arma şi a tras în pieptul şoferiţei. „E faţa Africii pe care n-am vrut s-o văd, cu atât mai puţin s-o trăiesc. Colega olandeză a murit chiar sub ochii noştri. S-a întâmplat de 8 martie 2013, ziua în care trebuia să celebrăm femeia. A fost de fapt ziua în care am trecut prin cele mai multe stări în cel mai scurt timp, ziua pe care vreau s-o şterg din calendar, în care mi se pare încă incredibil ce s-a întâmplat. Cea moartă putea fi oricare dintre noi, chiar şi eu, pentru că ne aflam toate în maşină”, ne povesteşte Corina Goruian despre ultima zi petrecută în Africa.

Jaful armat în urma căruia colega Corinei şi-a pierdut viaţa este cel de-al doilea de care au avut parte tinerii voluntari din Africa. Tânăra din judeţul Timiş ne spune că în ajunul Crăciunului, trei bărbaţi înarmaţi cu pistol, puşcă şi macetă au intrat peste colegii ei în casa închiriată de către organizaţia care le-a asigurat cazarea în Ghana, cărora le-au furat laptop-urile, camerele foto, telefoanele şi banii. Şi camerele celor care nu erau acasă în acel moment au fost sparte, astfel că tânăra a rămas fără laptop, singurul canal de comunicare cu cei dragi din România. Corina este însă de părere că jafurile armate nu sunt la ordinea zilei în Ghana, însă tinerii voluntari au intrat în vizorul atacatorilor pentru că sunt de culoare albă şi există ideea preconcepută că aceştia au bani, plus că au fost cazaţi într-un cartier rezidenţial. Tânăra de 26 de ani ne spune că în cele patru luni petrecute în Ghana şi în ţara vecină Togo, „am călătorit mult şi ne-am expus extraordinar de mult, am umblat trei fete singure neînsoţite de localnici, am dormit în casele străinilor şi am călătorit făcând autostopul (hichhiking) şi nu ni s-a întâmplat nimic. Ba chiar din contră, am întâlnit oameni excepţionali, deschişi, dornici să ne ajute necondiţionat”. Dar ultima experienţă prin care a trecut în Africa a marcat-o profund pe Corina, care a înţeles că „atunci când eşti atacat, indiferent de ce obiecte de valoare ai la tine, dă-le fără să opui rezistenţă. Dă tot şi acceptă situaţia. Până la urmă sunt numai obiecte ce pot fi înlocuite, însă viaţa este preţioasă şi de neînlocuit. Am învăţat să preţuiesc viaţa, dându-mi seama că da, chiar se poate termina în orice moment”.

Cum a ajuns Corina în Africa

Corina Goruian are 26 de ani şi s-a născut în satul Ghilad din judeţul Timiş. A studiat     Finanţe/Bănci la Universitatea de Vest din Timişoara şi are un masterat în domeniul Pieţelor Financiare şi burselor de valori. Timp de patru ani a lucrat în domeniul în care a învăţat, dar a decis să renunţe la locul de muncă pe care-l avea ca să trăiască timp de patru luni pe continentul negru şi astfel şi-a îndeplinit mai multe dorinţe, vise şi obiective.

Corina a fost fascinată de acest tărâm încă de mic copil pe care visa că într-o zi îl va vizita, „să-i respir aroma prin toţi porii sau să mă scald în sudoarea arşiţei tropicale. Am simţit-o ca ceva de care aparţin, am desenat-o şi mi-am adus-o cât mai aproape prin cărţi, poveşti şi filme. Şi nu am încetat nicicând să visez că într-o zi Africa mea va fi posibilă”. Visul Corinei Goruian a devenit realitate întâmplător, pe Internet a găsit mai multe informaţii despre proiectul european „KeyNests4Children” al Serviciului European de Voluntariat. A fost acceptată în cadrul proiectului, iar majoritatea costurilor au fost suportate de Comisia Europeană, adică 90 % din costurile de transport, toate cheltuielile privind vaccinurile, mâncarea, transportul local şi banii de buzunar. Singurul efort financiar din partea Corinei a fost de 100 de euro, adică 10 % din costul biletelor de avion până în Ghana. În proiect au fost inplicaţi 14 voluntari din România şi din Olanda, Corina Goruian doar ea fiind din Timiş.

Tematica proiectului în care au fost implicaţi tinerii voluntari a constat într-o cercetare cu privire la exploatarea copiilor prin muncă în mai multe comunităţi din Ghana, campanii de conştientizare, de strângere de fonduri şi desfăşurarea mai multor activităţi educative cu copiii. În urma cercetării realizate, voluntatii au început să ţină cursuri de educaţie sexuală, mai ales că exista un număr mare de fete care erau nevoite să abandoneze şcoala pentru că rămâneau însărcinate.

„Africa mi-a dat să trăiesc o experienţă incredibilă, completă şi memorabilă”

Corina Goruian ne povesteşte că aventura africană îi va rămâne întipărită în minte  pentru totdeauna, fiind o experienţă completă pentru că a trăit de toate în Africa, “am trecut de la bucurii mărunte la extaz, frustrări, dezamăgiri, furie şi dezgustare. Dacă ar fi să pun pe un grafic trăirile mele de acolo, ar arăta ca şi cel de la cardiolog, cu multe suişuri şi coborâşuri, cu văi adânci şi culmi înalte ce nu lasă loc de liniaritate. Africa cu  bune şi cu rele mi-a dat să trăiesc o experienţă incredibilă, completă şi memorabilă. De la copiii minunaţi ce ne-au întâmpinat cu un zâmbet larg şi ne-au cuprins în braţe, fericiţi şi curioşi de noi, până la energia dată de ocean, de palmieri, de toată vegetaţia ce m-a fascinat, de vibraţia zonei, a sunetului de tobe africane, a gustului de fructe tropicale”.

Pe oamenii din Ghana, Corina îi caracterizează în două cuvinte, sunt relaxaţi pentru că trăiesc de pe o zi pe alta fără a avea grija unui viitor îndepărtat, sunt imprevizibili, nimic nu se poate organiza cu ei. De asemenea, tânăra spune că oamenii sunt deschişi şi sociabili, iar voluntarii se bucurau de toată atenţia lor, deseori erau strigaţi pe stradă “obrony”, adică “om alb”.

“Aşa strigau după noi, fără vreo jenă, de parcă ar fi fost cel mai natural lucru posibil. Şi n-au făcut-o cu niciun strop de răutate, ci mai degrabă cu încântare că ceva diferit le-a apărut în cale. Ne salutau cu “How are you?” sau “How is life?”, povesteşte Corina Goruian.

Tinerii voluntari care au ajuns în Africa au fost instruiţi înainte de a pleca acolo să nu mănânce din locuri neavizate, să spele fructele cu apă îmbuteliată sau să nu mănânce pe stradă, însă nu au respectat deloc ordinele primite. Mai ales că în Ghana e un lucru obişnuit ca femeile să gătească şi să vândă mâncarea pe stradă, fie într-un loc fix unde îşi construiesc o baracă, sau fie se plimbă cu oala cu mâncare pe cap, pe şosea, în staţiile de “trotro” (un mijloc de transport în comun) sau în alte locuri. Astfel, Corina ne povesteşte că nu exista nicio problemă dacă nu apuca să mănânce înainte să plece de acasă şi a gustat din majoritatea mâncărurilor tradiţionale. Printre acestea se numără yam prăjit vândut la bucată – similar cartofilor prăjiţi, waakye – mâncare caldă gătită dimineaţa din fasole şi orez, servită cu sos picant, paste, salată, ou fiert sau peşte, supă de alune cu orez sau banku (aluat preparat din cassava, rădăcinoasă locală, sub forma unei bile), fufu – aluat din plantain, un fruct asemănător bananei sau tilapia – peşte local.

Dar Corina nu şi-a petrecut nopţile doar în cartierul rezidenţial în care a fost cazată de organizaţia gazdă din Ghana, ci în momentele în care a călătorit a fost nevoită să doarmă pe unde apuca: în camera profesorilor de la şcoala la care îşi desfăşura activitatea, în diferite spaţii de cazare pe care localnicii le ofereau, în casele acestora, numite couchsurfing, într-un hamac pe plajă sau chiar pe acoperiş, sub cerul liber.

Pe lângă activităţile de voluntariat pentru care tânăra din Ghilad a ajuns în Africa, aceasta a avut timp şi să călătorească foarte mult prin mai multe sate din Ghana. Corina îşi aminteşte că majoritatea locuitorilor din aceste sate se ocupă cu agricultura, pescuitul, comerţul sau cu prestarea de servicii, chiar şi copiii lipsesc de la şcoală ca să împingă camioanele cu marfă, pentru care primesc câţiva bănuţi. Dacă sudul ţării este un mic mai dezvoltat, locuitorii din nordul Ghanei nu au acces la resurse, nu au unde să pescuiască, iar în această zonă se pot observa căsuţele tradiţionale africane, rotunde, din lut, acoperite cu paie şi cu găuri în pereţi pentru circulaţia aerului şi pentru ventilaţie.

O altă problemă o reprezintă lipsa curentului, iar în satele în care există curent, acesta se ia organizat la trei, patru zile câteva ore. “Dar curentul se mai ia şi neanunţat în timpul zilei. Curentul s-a jucat cu nervii noştri acolo, când se lua şi nu ştiam când revine. Se folosesc foarte mult lumânările pe timp de seară. Apa e o altă problemă. Satele nu au apă curentă, iar toţi localnicii se alimentează de la o singură fântână sau de la râu”, povesteşte tânăra voluntară în Africa.

S-a fotografiat cu crocodilii îmblânziţi de localnici

În nordul Ghanei, la Paga, o localitate aproape de graniţa cu Burkina Faso şi de Bolgatanga, capitala regiunii Upper East, Corina Goruian a trecut prin încă o experienţă memorabilă. În această zonă se află două lacuri în care trăiesc sute de crocodili, iar tânăra a rămas surprinsă când a observat că unul dintre localnici a chemat un crocodil din lac ca să se pozeze cu Corina şi celelalte voluntare. “Nu ştiu care este secretul localnicilor de i-au îmblânzit. Crocodilul a ieşit din lac şi a stat cuminte pe uscat şi noi l-am ţinut de coadă. La sfârşit a fost recompensat cu un pui de găină viu pe care l-a înghiţit şi s-a reîntors în lac. Localnicii consideră crocodilii sacrii, de aceea şi trăiesc în armonie cu ei. Au credinţa că rudele lor s-au reîncarcat în crocodili, motiv pentru care nu-i omoară şi nici nu-i rănesc. Iar crocodilii, la rândul lor, sunt paşnini, neacuzând victime în rândul oamenilor”, îşi aminteşte tânăra din Ghilad. Legenda spune că unul dintre anticii crocodili ai Bolgotangăi a salvat primul om venit pe acele meleaguri, iar în schimb, omul a declarat Bolgatanga sacră şi crocodilii protejaţi.

Corina Goruian are de gând să se reîntoarcă în Africa pentru că “mă cheamă, pentru că am plecat pe fugă şi simt că încă am ceva acolo de trăit, de experimentat, de cunoscut. Sunt încă înfometată după cunoaşterea şi exploatarea continentului negru”. Tânăra recunoaşte că întoarcerea pe tărâmul african nu ar fi prea uşoară după experienţa şocantă prin care a trecut când şi-a văzut colega cum moare în timpul jafului armat, însă crede că nu s-ar mai expune atât de mult. “Mi-aş pune viaţa în pericol doar pentru că sunt albă şi mă aflu acolo, pe teritoriul negrilor, dar pentru mine pericolul nu e în locul în care mă aflu, ci în minte, dincolo de fizic. Cu Ghana încă nu mi-am încheiat socotelile, deci mă voi întoarce…într-o zi”, îşi termină povestea Corina Goruian.