Preşedintele Băsescu, întâmpinat la Chişinău cu mici manifestaţii pro şi contra unirii

Preşedintele Băsescu, întâmpinat la Chişinău cu mici manifestaţii pro şi contra unirii

0
DISTRIBUIȚI

Traian-Basescu2

Preşedintele Traian Băsescu a fost primit în această dimineaţă de omologul moldovean Nicolae Timofti, ceremonia oficială organizată la Reşedinţa de Stat a acestuia desfăşurându-se în condiţiile în care în apropiere au avut loc două mici manifestaţii ale unioniştilor şi celor care se opun acestui act, informează Mediafax. Şeful statului român a fost întâmpinat de Nicolae Timofti pe Bulevardul din faţa Reşedinţei sale de Stat, cu ceremonial militar, însă la cele două capete ale străzii au avut loc manifestaţii ale unor mici grupuri care au scandat lonzici pro Băsescu şi pro România, iar pe de altă parte împotriva preşedintelui Băsescu şi a unirii celor două ţări.

Grupul de manifestanţi unionişti era constituit din aproximativ 25-30 de persoane, cu steaguri tricolore româneşti.


Manifestanţii au strigat „Băsescu, Băsescu!”, „Unire, Unire!”, „România!”. Ceilalţi manifestanţi au scandat împotriva preşedintelui Băsescu şi „Jos Unirea!”, grupurile dispersându-se după intrarea celor doi oficiali în Reşedinţa preşedintelui moldovean.

Băsescu şi Timofti au convorbiri tete-a-tete, care vor fi urmate de convorbiri cu participarea celor două delegaţii, iar în jurul orei 11.30 este programată o conferinţă de presă comună a celor doi şefi de stat. Băsescu va mai avea întâlniri cu premierul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, precum şi cu liderii partidelor guvernamentale: Vladimir Filat – Partidul Liberal-Democrat, Marian Lupu – Partidul Democrat şi Mihai Ghimpu – Partidul Liberal.

Preşedintele Băsescu va depune în cursul după-amiezii o coroană de flori la Monumentul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din centrul Chişinăului, moment la care, potrivit relatărilor presei moldovene, a fost anunţată o manifestaţie a membrilor Partidului Comunist al fostului preşedinte Vladimir Voronin, împotriva şefului statului român. Din delegaţia preşedintelui român fac parte şeful Cancelariei, Cristian Diaconescu, consiliderul prezidenţial Iulian Chifu şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.