Sub semnul relaxării, aşa poate fi descrisă a doua seară de JazzTm, cel puţin pentru viceprimarul Dan Diaconu. Ca urmare a păţaniei de vineri seara, când a fost reţinut de bodyguarzii care habar nu avau cine e, aseară vicele a venit dichisit la costum pentru a avea un aer oficial. Norocul a fost de partea sa. Și asta nu numai pentru că a stat la mijloc bine camuflat, dar până şi paznicii care făceau exces de zel au fost înlocuiţi. În ciuda ploii care a pornit năpraznic cu ceva vreme înainte de festival, numărul spectatorilor din a doua seară a fost mai mare, iar locurile cu plată din fața scenei s-au umplu în sfârșit. Fani ai jazz-ului sau nu, spectatorii de pe scaune au fost mai cuminți decât în prima seară.
În zona VIP nu s-a dansat şi nici în publicul de dincolo de gard nu a mai fost atmosfera de vineri. Mai puţini omeni pe jos, mai puţine biciclete şi beri. În schimb, a fost mai mult fast-food – unul din magazinele din zonă a profitat de eveniment şi a făcut promoţii. Seara a fost în mare parte liniştită, iar sunetele atipice pentru concertele cu care sunt obişnuiţi timişorenii i-au făcut pe mulţi curioşi să stea preţ de câteva clipe să se dumirească despre ce este vorba. Printre ei s-a numărat şi un posibil artist aspirant, care a venit cu un acordeon în dotare şi a privit concertul de lângă gard, pentru scurt timp.
Chiar dacă nici în aseară nu au fost 10.000 de oameni în piaţă, adeverindu-se astfel teribila ipoteză că profeţia primarului cum că la eveniment vor lua parte 30.000 de spectatori chiar nu se va îndeplini, situaţia fost până la urmă salvată. Cel mai mare fan al muzicii jazz, primarul Nicolae Robu a fost prezent la „muncă” încă de la ora 19.00. Mai puţin zâmbitor decât în prima seară, Robu a savurat fiecare moment tot îmbrăcat la costum şi tot extrem de mândru de evenimentul cu care speră ca Timişoara să câştige cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Atmosfera sobră din zona VIP a fost spartă de Kurt Elling, care a ridicat lumea în picioare la ultima sa piesă, mulţumindu-le în limba română şi mărturisind că speră să revină la Timişoara. La finalul evenimentului s-au tras artificii de deasupra Hotelului Timişoara, fără vreo legătură cu concertul.
Pe lângă Kurt Elling, unul dintre cei mai recunoscuți jazzmani din lume, pe scena festivalului au urcat aseară Manu Delago Handmade și Mario and The Teachers.
ca si vineri sectorul vip a fost umplut cu cei cu invitatii.
Desi nu sunt un impatimit al acestui gen de muzica, eu zic ca festivalul acesta de jazz nu poate sa l intreaca pe cel de la Garana, asa cum se vrea.
Acolo ii vorba de spirit. II vorba despre locatie. Ii vorba, acum, descpre faptul ca cineva a incercat sa saboteze acel festival…
Robu nu intelege ce i cu ”spiritul” unei activitati. Uita ti va si la echipa Poli. Si acolo din ambitie a facut asa cu am vrut el, Fara sa i pese de altii, sau de noi de alegatorii si de locuitorii acestui oras.
In plus, in week end, vara, oamnenii prefera sa iasa din oras…sa vada verde, sa simnta mirosuri noi, sa faca baie, nu sa stea pe asfalt…
Parerea mea.
ai dreptate legat de locatie, spirit, primar si raportarea lui gresit inteleasa la Garana.
altfel insa nu cred ca e cazul de comparatii, noi ne-am ales cu inca un eveniment bun si asta ar trebui sa ne bucure la cate alte porcarii inghitim…