TIMIȘOARA UITATĂ Cum trăiau supușii din Banat ai Regatului României în ultimii...

TIMIȘOARA UITATĂ Cum trăiau supușii din Banat ai Regatului României în ultimii ani dinainte de dictatura „roșie”

2
DISTRIBUIȚI

1Magazin cartierul Fabric

În Regatul României, Timişoara a cunoscut o perioadă de prosperitate economică,  avea faima unui oraş civilizat, cu un anume standard de viaţă, cu reguli bine definite şi respectate de toată lumea şi cu o remarcabilă viaţă culturală, în care valorile româneşti au început să se impună în spaţiul public.

Taxa pe lux

Una din preocupările majore ale consiliului municipal a fost aceea de a spori bugetul oraşului pentru a putea realiza amenajările necesare unui oraş modern. În 1921, consiliul comunal a hotărât ca circulaţia obiectelor de lux pe raza oraşului, indiferent dacă erau fabricate aici sau aduse din altă parte, să fie supusă unor taxe. În această categorie intrau o sumedenie de obiecte, de la pietre şi metale preţioase, picturi şi sculpturi, antichităţi, accesorii care asigurau confortul interioarelor la un anumit standard, până la obiecte vestimentare de blană, dantelă, mătase sau catifea, câini de rasă, plante exotice, articole de parfumerie şi cosmetică, cu excepţia săpunului şi a pastei de dinţi. Cei care se sustrăgeau de la plata acestei taxe erau amendaţi, iar pedeapsa era publicată în presă.

A fost elaborat un normativ cu 68 de paragrafe, în care, pe câteva pagini, erau enumerate obiectele considerate de lux la vremea respectivă. Erau menţionate perlele veritabile sau artificiale, tacâmuri, „serviciuri” de scris sau fumat şi alte „juvaiere”, exceptate fiind inelul de logodnă fără piatră şi ramele de ochelari. În categoria obiectelor de lux intrau şi piese din fildeş, mărgăritare sau spate de broască ţestoasă, obiecte de galanterie cu valoare de peste 100 de lei sau obiecte de artă cu o valoare mai mare de 500 de lei. Erau scutite de taxă operele artiştilor în viaţă, dacă erau vândute direct de autorii lor. Cărţile şi tipăriturile vechi care constituiau rarităţi sau manuscrisele erau şi ele considerate obiecte de lux, dar erau exceptate de la plata taxei dacă treceau în proprietatea muzeelor sau societăţilor de ştiinţă. Pianele şi ţambalele mai scumpe de 5.000 de lei, gramofoanele, mobila din anumite esenţe şi accesorii ale acesteia precum pielea, brocartul sau bronzul erau trecute, de asemenea, pe lista obiectelor de lux. Taxa se plătea şi pentru trăsurile lăcuite şi cu arcuri, automobile, motociclete, cai de călărie, livreaua servitorilor, tapetul din alt material decât hârtia, perdelele al căror preţ depăşea 200 de lei metrul, lămpile şi candelabrele de peste 1.000 de lei, cuferele, geamantanele şi coşurile de călătorie, dacă erau prevăzute cu articole de toaletă ori erau confecţionate din piele de crocodil. Albiturile de mătase, costumele de ocazie, ghetele de lac, mănuşile, cravatele din mătase, perucile, evantaiele, bastoanele ori umbrelele, în pas cu moda vremii, erau un lux, precum şi binoclul, lupa, aparatul de fotografiat sau ocheanul.

Cei care îşi permiteau să deţină arme, masă de biliard, păsări „cântăreţe” şi de decor, să-şi cumpere uleiuri parfumate, briantină, creme, diferite esenţe sau săruri pentru parfumarea băilor erau consideraţi ca aparţinând unei elite şi taxaţi ca atare. Delicatese erau considerate şi „poame zaharicate” sau „peşti preparaţi cu oloiu”, racii sau „beuturile” îmbuteliate. Taxa pentru obiectele de lux era de 5% din valoarea acestora şi se percepea şi pentru servicii precum „manicurare, pedicurare sau frizare de păr în săloanele şi barbieriile publice, băi sau la domiciliu…”.

Nume de referinţă în viaţa culturală

În anii în care teatrul a fost închis, în urma unui puternic incendiu, locul lui a fost luat, treptat, de cinematografe, care au devenit unele din cele mai frecventate locuri de distracţie.


În proprietatea oraşului se găseau cinematografele „Capitol”, în Cetate, „Apollo” (fostul cinematograf „Parc”) în Fabric şi „Concordia” în Mehala, care aveau  amenajate şi grădini de vară. În afara acestora, în toate cartierele oraşului existau şi cinematografe particulare. Vechiul cinematograf „Capitol” a fost reconstruit şi s-a reamenajat şi grădina de vară a acestuia, cu 2.500 de locuri, un restaurant şi spaţii verzi.

În perioada interbelică, viaţa culturală a oraşului s-a remarcat mai ales prin promovarea puternică a valorilor româneşti care s-au impus în spaţiul public. Opera Română din Cluj a susţinut la Timişoara adevărate microstagiuni, incluzând în repertoriul său şi lucrări semnate de compozitori bănăţeni. Refugiată la Timişoara după Diktatul de la Viena, a deschis stagiunea cu opera „Năpasta” de Sabin Drăgoi, la care sala a fost plină până la refuz. Stabilit la Timişoara după război, compozitorul a creat aici cea mai mare parte a lucrărilor sale, care l-au impus în şcoala românească de compoziţie. Filaret Barbu a fost şi el un nume de referinţă pentru opereta românească şi un dirijor remarcabil, după ce Ion Vidu i-a predat bagheta. Hermann Klee, venit la Timişoara cu Opera Română din Cluj, a devenit  membru fondator al Operei Române din Timişoara, fiind un maestru de excepţie al corului acesteia. În 1943, Liviu Rebreanu, pe atunci director general al teatrelor şi operelor din România, avea să declare, în urma unei inspecţii făcute la Timişoara: „Am gasit un mediu potrivit aici în Banat… voi susţine cu toată puterea înfiinţarea la Timişoara a unui teatru naţional şi a unei opere române pentru Banat. Timişoara s-a dovedit a fi un oraş însufleţit, entuziast, cu o simpatie deosebită pentru operă şi teatru. Merită deci toată atenţia şi dragostea mea”. Ultima stagiune a Operei din Cluj avea să se încheie cu premiera baletului „Priculiciul” al compozitorului Zeno Vancea, în semn de omagiu adus muzicii şi compozitorilor bănăţeni. Prin Decretul Regal din martie 1946 se înfiinţa Opera de Stat din Timişoara, al cărei prim director a fost solista de renume internaţional Aca de Barbu, iar în ianuarie 1947, tot în urma unui Decret Regal, lua fiinţă filarmonica timişoreană „Banatul”. A fost continuată, de asemenea, tradiţia corurilor şi fanfarelor bănăţene, fiind organizate la Timişoara mai multe serbări ale cântecului românesc.După primul război, şi scriitorul Camil Petrescu a desfăşurat pentru o scurtă vreme o activitate publicistică la Timişoara, printre colaboratorii de prestigiu pe care i-a avut numărându-se George Topârceanu, Ion Pillat, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, dar şi personalităţi bănăţene precum Sever Bocu sau Victor Babeş.

Dionisie Linţia, specialist ornitolog, a iniţiat în 1928 prima staţiune ornitologică din România, cu sediu, laborator şi muzeu la Timişoara, a creat rezervaţia ornitologică de la Satchinez şi a donat o importantă colecţie de păsări Muzeului Banatului. În 1932 a luat fiinţă prestigiosul Institut Social Banat Crişana, coordonat de Institutul Social Român condus de savantul Dimitrie Gusti, care a avut o influenţă covârşitoare în viaţa ştiinţifică şi culturală a Banatului, s-au constituit numeroase societăţi culturale ale tuturor etniilor, asociaţii şi cluburi sportive, dintre care unele şi-au câştigat un binemeritat renume. În 1930, la muzeul oraşului s-a inaugurat primul Salon al Artelor Bănăţene iar urma demersurilor insistente ale lui Ioachim Miloia, castelul Huniazilor a devenit, în 1947, muzeu.

Foto: memoriabanatului.ro

 

2 COMENTARII

  1. Pe atunci (Regat) in Banat era lumea civilizata, educata, cu bun simt, cu scoala NU derbedei nescoliti, cu bacul copiat, cu masini de lux, cu bani furati=capusati de la noi, oamenii care muncim, acum cocalarii si beizadele conduc Banatul din buricul Timisoarei! Acum centrul TIMISOAREI este locuit in vile cu turnulete de semi/sferto-doti cu aur la grumaz si dinti, cu masini de lux (de la caruta au sarit direct in decapotabile!!), ascultatori de manele!
    Aratatii bolsevicului de ilici=iliescu ca el a impiedicat revenirea la acele vremuri cu minerii lui!!

  2. Austriecii au pus bazele unei societati moderne in Banatul timisan, dar dupa 1848 nu erau interesati decat de rapida exportare a produselor si capitalului – Viena a simtit ca prezentain Banat este doar o chestiune de timp data fiind dorinta de emencipare nationala a celor 14 popoare inchise in frontierele ei…
    Adevaratul avant economic l-a cunoscut Banatul abia in liberalismul practicat de Bucuresti, cand orice bariere comerciale au fost anulate si s-a putut exporta pina si in America.
    Austriecii au mentinut Banatul ca o colonie temporara de produslctie si export. Romanii au dat Banatului si stralucirea sprirituala de care avea nevoie: Scoala Politehnica cu toate inovatiile aplicate in dezvoltare si progres, Teatrul national (cu sectii in germana si ungara), Opera Romana, invatamant in toate limbile locuitorilo…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.