Tragedia feroviară din Spania: mecanicul trenului şi-a alertat superiorii în legătură cu...

Tragedia feroviară din Spania: mecanicul trenului şi-a alertat superiorii în legătură cu securitatea tronsonului

0
DISTRIBUIȚI

accident-spania

Mecanicul trenului care a deraiat la Santiago de Compostela, un accident soldat cu 79 de morţi, şi-a alertat superiorii în legătură cu o insuficienţă în domeniul securităţii pe tronsonul pe care s-a produs accidentul, a declarat ieri un purtător de cuvânt sindical, potrivit Mediafax. Cutiile negre ale trenului au dezvăluit ieri că trenul circula cu o viteză de 153 de kilometri pe oră în momentul producerii accidentului, pe 24 iulie, pe un tronson pe care există o limită de viteză de 80 de kilometri pe oră, confirmând ipoteza unei viteze excesive avansate imediat după accident.

Cu câţiva kilometri înainte, trenul rula cu 192 de kilometri pe oră, după care „o frână a fost activată”, a anunţat un tribunal din Galicia.


Accidentul a avut loc pe o linie de mare viteză care nu a fost echipată, pe acest tronson cu viteză redusă, cu un sistem de frânare automată. „El însuşi a spus că este incredibil faptul că nu este controlată viteza în acest loc, că nu se poate trece de la 200 de kilometri pe oră la 80 de kilometri pe oră în mod direct, fără vreo supervizare a vreunui sistem de securitate”, a declarat pentru AFP Rafael Rico, un purtător de cuvânt al sindicatului mecanicilor de tren Semaf în Galicia. „Agenţii ştiu, iar el însuşi i-a spus acest lucru superiorului său, că nu era posibil să accepţi acest lucru. El ne-a spus acest lucru în ziua de după accident, când era la spital. A spus că este un loc în care toată lumea ştia că era dificil să circuli”, a adăugat Rico. Mecanicul Francisco José Garzon Amo, în vârstă de 52 de ani, a fost inculpat duminică pentru „79 de fapte de omucidere prin imprudenţă” şi a fost eliberat sub control judiciar.

În faţa judecătorului, el a recunoscut, potrivit presei, că a avut un moment de neatenţie şi că nu a reuşit să frâneze, fără să poată explica de ce. Înregistrarea efectuată de cutiile negre a dezvăluit că în momentul accidentului acesta vorbea la telefon „cu un angajat Renfe”, compania căilor ferate spaniole, „care părea să fie un mecanic”, şi că el consulta, la momentul respectiv, un plan, potrivit tribunalului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.