BC Timişoara şi Timba vor avea cu un adversar mai puţin în...

BC Timişoara şi Timba vor avea cu un adversar mai puţin în Liga Naţională

0
DISTRIBUIȚI

bc timisoara-csu ploiesti finala mica06_exposure

Liga Naţională de Baschet masculin va avea în sezonul viitor 15 echipe deoarece niciuna dintre cele două echipe retrogradate, Dinamo şi Miercurea Ciuc, nu a dorit să ocupe locul rămas liber în urma fuziunii dintre Steaua şi CSM Bucureşti. Pe lângă faptul că ambele echipe timişorene din prima ligă vor avea un adversar mai puţin, e foarte posibil ca Leonard Filip să rămână la BC Timişoara deoarece „câinii” vor continua în Liga I, eşalonul secund al baschetului românesc.

În această vară, Steaua Bucureşti a revenit în primul eşalon, alături de altă nou-promovată, Concordia Chiajna. De asemenea, echipele retrogradate au fost Miercurea Ciuc şi Dinamo Bucureşti. Steaua însă a fuzionat cu CSM Bucureşti, club cu mari probleme financiare, care sezonul trecut a terminat pe locul 8. Astfel, a rămas un loc vacant în Liga Naţională, iar conform regulamentului, au fost invitate cele două formaţii retrogradate.


Conform site-ului Total Baschet, preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Dan Berceanu, a anunţat că ambele echipe au declinat invitaţia de a reveni în primul eşalon, iar Dinamo doreşte să îşi reconstruiască echipa în Liga I. În cazul baschetului, regulamentul nu permite ca echipele de pe locurile 3 şi 4 de la turneul de promovare, adică Ştiinţa Bucureşti şi Poli Iaşi, să ocupe un loc vacant.

Astfel, BC Timişoara şi Timba vor sta în etapele în care aveau meci cu CSM Bucureşti. BC Timişoara avea meci programat cu bucureştenii acasă în etapa din 15-17 noiembrie, dată la care „leii” vor sta, iar Timba va juca împotriva bucureştenilor tot acasă, chiar în ultima etapă, programată pentru 3-5 ianuarie 2014, ceea ce înseamnă că „urşii” vor avea o pauză mai mare după Revelion. De asemenea, numărul impar de echipe este important şi pentru lupta de la retrogradare. Acum două sezoane, când Otopeniul s-a retras în iarnă, a retrogradat p singură echipă. De asemenea, în Cupa României, Farul Constanţa va merge mai departe în sferturi, deoarece urma să joace cu CSM Bucureşti.

Decizia dinamoviştilor de a continua în Liga I poate avea consecinţe şi asupra lotului celor de la BC Timişoara. Leonard Filip este dorit înapoi la alb-violeţi după un sezon petrecut la Dinamo. Jucătorul născut la Timişoara a semnat însă pe trei ani cu formaţia „câinilor roşii”. Vara aceasta, conducerea a negociat repatrierea baschetbalistului de 20 de ani, dar Dinamo nu a dat niciun răspuns deoarece nu ştia în ce ligă va evolua. Între timp, jucătorul s-a antrenat cu BC Timişoara încă de la reunire şi acum se află cu „leii” în cantonament. „Probabil Filip va rămâne la noi. Cel mai probabil, luni sau marţi vom avea un răspuns, azi deja e vineri şi nu prea mai avem ce rezolva”, a declarat managerul BC Timișoara Leo De Maio, pentru PRESSALERT.ro. Filip ar putea fi o piesă importantă şi pentru echipa de U20 a bănăţenilor, la care, faţă de cea de U23 unde timişorenii au fost campioni, „leii” nu vor putea conta pe George Toth şi Zoran Milencovici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.