Bojin raportează lista de priorităţi la Guvern, sperând că mai obţine bani

Bojin raportează lista de priorităţi la Guvern, sperând că mai obţine bani

0
DISTRIBUIȚI

bojin si ponta p

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a profitat de prezenţa în oraşul de pe Bega a ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ca să-i ofere o listă cu proiectele importante ale judeţului Timiş, în speranţa că va obţine finanţare de la Guvern. Pentru punerea în practică a celor şapte proiecte majore de investiţii ale judeţului Timiş pentru perioada 2014 – 2020, ar fi nevoie de fonduri în valoare de sute de milioane de euro.


Astfel, Titu Bojin a cerut bani pentru realizarea Centrului Intermodal Regional de Transport mărfuri Remetea Mare, un proiect în valoare de 22 de milioane de euro depus la Ministerul Transporturilor, care se află la nivel de studiu de fezabilitate. Un alt proiect important pentru Timişoara, realizarea centurii ocolitoare de sud, are nevoie de 86 de milioane de euro ca să fie pus în practică. Însă, în acest moment se realizează studiul de fezabilitate, preşedintele CJ Timiş speră că va obţine fondurile necesare de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Pe lista cu proiecte care aşteaptă să fie aprobate se numără şi preluarea de către autorităţile locale şi judeţene a Aeroportului Internaţional Timişoara pentru ca acesta să se poată dezvolta, transferarea Hergheliei Izvin către judeţul Timiş şi realizarea unui parc judeţen de producţie a energiei fotovoltaice la Covaci. De asemenea, autorităţile judeţene speră că Spitalul de Urgenţă va primi într-un timp cât mai scurt un elicopter SMURD, mai ales că CJ Timiş va termina în perioada următoare helioportul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.