Femeia care află adevărul ascuns în corpul uman: cazurile fascinante din cariera...

Femeia care află adevărul ascuns în corpul uman: cazurile fascinante din cariera șefului legiștilor din Timișoara

2
DISTRIBUIȚI
director iml01_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Are la activ peste 1.000 de autopsii în cei 25 de ani de carieră, iar unele dintre acestea au reuşit să descifreze mistere greu de elucidat. Alexandra Enache este şeful Institutului de Medicină Legală din Timişoara de şapte ani şi recunoaşte că deşi a autopsiat mii de cadavre, încă priveşte cu tristeţe corpurile neînsufleţite ale copiilor sau ale cunoştinţelor care ajung pe masa de necropsie. „Avem şi noi o limită, totuşi”, se justifică medicul legist, care povesteşte că a ajuns să practice această specialitate „din nevoie”, însă, în timp, a început să-i placă meseria de medic legist pentru că „există fascinaţia aflării până la urmă a adevărului, de a descifra mistere”.

Şeful Institutului de Medicină Legală din Timişoara are 55 de ani, iar această meserie o practică încă din anul 1988, când a dat examenul de intrare în specialitate, după ce a absolvit Universitatea de Medicină şi a lucrat trei ani ca medic rezident. Tinerii medici de acum 25 de ani nu se înghesuiau să opteze pentru medicina legală, nici Alexandra Enache nu şi-a dorit să lucreze pe cadavre, însă a acceptat postul primit constrânsă de situaţia în care se afla. Medicul legist povesteşte că „nu era căutată această specialitate, am luat ce nimeni n-a dorit să ia pentru că eram tânără, aveam familie, aveam un copil mic şi am acceptat postul pentru că era în oraş. Erau colegi care primeau un post şi se uitau pe hartă să vadă dacă exista gară în localitatea respectivă. Sunt deschisă şi recunosc, am acceptat postul mai de voie, mai de nevoie. Nu a fost dorinţa mea să fac medicină legală, să lucrezi cu persoane decedate nu e uşor din niciun punct de vedere, nici emoţional, nici în ceea ce priveşte responsabilitatea”.

Nu-şi mai aduce aminte cum a fost prima autopsie pe care a realizat-o, însă ştie că nu i-a fost uşor. Totuşi, în timp, după ce s-a confruntat cu diferite morţi suspecte, meseria de medic legist a devenit pentru Alexandra Enache o pasiune. Femeia descrie această meserie ca fiind „fascinantă, există o curiozitate de a afla, de a descoperi ce s-a întâmplat, de a elucida misterul. Toţi avem curiozitatea să aflăm care e cauza care a produs un anumit efect. E o specialitate foarte interesantă pentru că sunt atâtea lucruri de viaţă pe care le afli. Nu e o plăcere să autopsiezi, e o curiozitate. Poţi să ai o satisfacţie atunci când ajuţi la soluţionarea unui caz care părea dificil, dar şi atunci e o satisfacţie intelectuală, îţi confirmă faptul că eşti stăpân pe cunoştinţe”.

Cel mai ciudat caz

O lună i-a trebuit şefului de la Institutul de Medicină Legală din Timişoara să descifreze un mister la care nimeni nu părea să găsească un răspuns. Moartea unui copil de şapte ani, sănătos, a fost cel mai impresionant caz la care Alexandra Enache a lucrat. Nimeni nu reuşea să îşi dea seama ce a cauzat moartea băieţelului, care a decedat la doar câteva ore după ce a fost internat la spital cu un sindrom digestiv.


Medicul legist a presupus că este vorba despre o intoxicaţie, însă nu reuşea să dovedească acest lucru, astfel că aproape o lună poliţiştii au scormonit prin casa în care copilul a murit ca să găsească o probă. „În final, mama şi sora băieţelului şi-au adus aminte că în podul casei ţineau grâu recoltat şi au pus tablete care conţineau fusură de zinc ca să nu vină şoarecii. Dar au urmat câteva zile în care a plouat şi familia a stat în casă, iar gazul a coborât din pod şi membrii familiei l-au inhalat. Copilul, fiind mai sensibil a avut manifestări mai grave”, explică medicul legist, care spune că nu au existat cazuri în care să nu afle care a fost cauza morţii, pentru că se realizează foarte multe investigaţii complementare autopsiei.

Alexandra Enache descrie necropsia ca fiind o activitate de reconstituire extrem de dificilă, deoarece aspectul şi leziunile unui cadavru se modifică de la oră la oră, iar orice mişcare care nu este făcută atent poate să reprezinte un adevărat eşec şi să nu mai poţi reconstitui cauza care a determinat moartea cuiva. Şeful Institutului de Medicină Legală spune că autopsia „este o treabă pe care trebuie să o faci, eşti expert în specialitatea asta şi trebuie făcută corect, foarte amănunţit, riguros. Trebuie să analizăm fiecare leziune ca să ne dăm seama cum a fost la început şi să stabilim cauza morţii”.

„Cel mai mult am autopsiat unsprezece cadavre într-o zi”   

Alexandra Enache a realizat peste 1.000 de necropsii în cei 25 de ani de activitate, însă este de părere că fiecare caz este greu de autopsiat, de aceea necropsia trebuie să fie amănunţită, riguroasă şi completă. Au existat situaţii în care medicul legist a fost solicitat să reevalueze un cadavru din 2006 pentru că au apărut probe noi în anchetă sau pur şi simplu pentru că prima evaluare a cadavrului nu a fost realizată suficient de bine. Printre cazurile care au impresionat-o se numără morţile colective, majoritatea în urma unor accidente rutiere. Astfel, Alexandra Enache a autopsiat opt victime care au murit în urma unui accident cu un microbuz, iar un alt accident petrecut la Deta a adus pe masa de autopsie a Institutului de Medicină Legală alte şase victime moarte în urma unui impact frontal. Medicul legist îşi aminteşte, însă, că cele mai multe autopsii într-o zi le-a realizat în urmă cu câţiva ani, după Paşti, şi anume unsprezece pentru că morga a fost închisă în perioada sărbătorilor şi „cadavrele s-au adunat”. În prezent, Alexandra Enache realizează cel mult zece autopsii pe an şi de regulă doar cazuri scheletizate, resturi osoase.

„Pretindem că suntem civilizaţi, dar realitatea e alta”

La Institutul de Medicină Legală, cei opt legişti efectuează cel mult 700 de autopsii pe an. Dar pe lângă necropsii, la Institut sunt realizate şi expertizele pentru agresiuni. Alexandra Enache spune că în ultimii ani, agresivitatea se păstrează crescută. „Pretindem că suntem civilizaţi, dar realitatea e alta. Utilizăm palma, pumnul, capul, gura şi muşcăm, batem, nu există nicio limită aici. Agresivitatea e foarte mare. Realizăm în jur de 5.000 de expertize pe an care sunt din ce în ce mai complexe şi mai dificil de realizat”, explică medicul legist. Deşi medicina legală este o specializare pe care unii oameni nu ar practica-o pentru nimic în lume, totuşi, studenţii de la Medicină sunt interesaţi de acest domeniu. Alexandra Enache crede că studenţii se „bat” ca să prindă un post de medicina legală atât din cauza salarizării, care este mai mare decât la celelalte specializări, dar şi pentru că există curiozitatea de a elucida un mister.

 

2 COMENTARII

  1. Cunosc un viitor „material”,pe nume caragui din Giarmata,sunt f.f.curios ce dracu are in capatana aia de idiot,ca mai mare prost nu exista!Un caz extrem de rar,credeti-ma ca nu exagerez,sau poate o disectie pe viu ar fi mai indicata!?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.