Handbaliştii de la CH Poli au câştigat Cupa Politehnica

Handbaliştii de la CH Poli au câştigat Cupa Politehnica

0
DISTRIBUIȚI

handbal chpoli

CH Poli a câştigat cu 32-24 meciul al doilea al timişorenilor de la Cupa Politehnica, contra Potaissei Turda, şi are deja în palmares trofeul simbolic al tradiţionalului turneu organizat anual pe Bega. Poliştii au dominat aproape în întregime jocul cu ardelenii şi au arătat un progres faţă de meciul de joi, contra Pandurilor, câştigat la doar două goluri. În celălalt meci al zilei, HC Odorhei a fost învinsă de Pandurii Târgu-Jiu cu 31-30.

Organizatorii timişoreni au păstrat pentru turneu vechiul sistem de punctare, cu 2 puncte la victorie, chiar dacă de anul acesta Liga Naţională va trece la victorii răsplătite cu 3 puncte. Oricum ar fi, CH Poli are 4 puncte, Pandurii 2, iar Turda şi Odorhei 1 punct. Mâine se vor juca confruntările dintre Turda şi Pandurii şi Poli şi Odorhei, iar indiferent de rezultate, bănăţenii primesc trofeul datorită victoriilor directe. Faţă de prima echipă de joi, antrenorul Constantin Ştefan l-a trimis pe Alexandru Vasiliu în poartă şi pe Andrei Lela extremă drepată.


În meciul cu Turda pregătită de Horaţiu Gal, timişorenii au intrat tare încă de la început, şi acest lucru s-a reflectat şi pe tabelă. În minutul 13, scorul era 8-2 pentru elevii lui Constantin Ştefan, iar diferenţa s-a păstrat pe parcursul primei reprize, cu scorul la pauză de 16-8. În repriza a doua, tehnicianul lui Poli a trimis în teren şi o parte dintre jucătorii mai tineri, iar Turda a mai redus din diferenţă, fără a putea reface egalitatea. Gabriel Daninfeld a marcat 7 goluri pentru Poli, toate în reprizaa doua, graţie unor aruncări de la distanţă foarte bune. Ceilalţi marcatori au fost Denis Kaftin şi Andrei Lela, 4 goluri, Mihai Timofte şi Andrei Santeiu, 3 goluri, Zarko Petkovic, Irakli Chikovani, Alexandru Ursu şi Stelian Irimiaş, 2 goluri, Dragan Mrakic, Cristian Arseni, Bogdan Ungureanu şi Levente Szentpeteri, 1 gol. Pentru Turda, Claudiu Dediu a fost principalul marcator, cu 9 reuşite.

Antrenorul Constantin Ştefan a spus că a fost mulţumit de jocul de astăzi al echipei. „Ce mă bucură este faptul că am reuşit să marcăm, în sfârşit, peste 30 de goluri. Ama vut apetit ofensiv, n-am mai ratat aşa de mult ca în meciurile trecute şi ne-am putut îmbunătăţi procentajul. Remarc astăzi apărarea foarte bună, pe care au practicat-o atât cei şase băieţi din teren, cât şi pe Vasiliu, care a făcut un meci bun. Îi felicit, le-am spus să se bucure pentru această victorie. Suntem o echipă nouă şi încercăm să închegăm o familie, doar aşa putem avea relaţii de joc bune şi, nu în ultimul rând, mă interesează şi omogenizarea grupului. Niciun meci nu seamînă cu altul, în campionat va fi altceva. Aici fiecare încearcă să îşi verifice jucătorii, să îşi ruleze tot lotul şi să vadă cum stă atât în apărare cât şi atac, rezultatele contează mai puţin, importantă e determinarea în joc”, a declarat antrenorul Constantin Ştefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.