O rachetă lansată din Sinai spre Israel a fost interceptată în zbor

O rachetă lansată din Sinai spre Israel a fost interceptată în zbor

0
DISTRIBUIȚI

scut-antiracheta

O rachetă lansată din Sinai, în Egipt, spre Eilat, în sudul Israelului, a fost distrusă în zbor de un sistem de interceptare, în noaptea de luni spre marţi, a anunţat marţi dimineaţa postul de radio public israelian.

Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a armatei a confirmat tirul de rachetă şi interceptarea cu ajutorul unei baterii „Iron Dome”, în apropiere de Eilat, fără a preciza de unde a fost lansată racheta.

O grupare jihadistă a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că a lansat o rachetă de tip Grad asupra Israelului, din Sinai, ca represalii faţă de un recent raid aerian soldat cu morţi pe care l-a atribuit statului evreu.

Ministrul israelian al Mediului, Amir Peretz, a declarat pentru postul de radio al armatei că speră ca o „cooperare între serviciile de securitate israeliene şi egiptene va da rezultate şi va permite menţinerea calmului în regiune”.

Potrivit presei israeliene, între serviciile de informaţii şi armatele celor două ţări există o strânsă cooperare în lupta contra grupărilor armate active în Sinai.

Aeroportul din Eilat, situat la Marea Roşie, a fost închis joia trecută timp de două ore, la ordinul autorităţilor militare israeliene, „din motive de securitate”.

Patru combatanţi jihadişti, care se pregăteau să atace Israelul dinspre Sinai, au fost ucişi vineri.

Potrivit unei grupări jihadiste egiptene, ei au fost ucişi pe teritoriul egiptean de avioane fără pilot israeliene.


Armata egipteană a dezminţit aceste informaţii, afirmând că ea se află la originea acestui atac contra jihadiştilor.

Oficiali israelieni au refuzat să revendice operaţiunea şi au menţinut confuzia.

Armata israeliană a amplasat, în iulie, o baterie antirachetă „Iron Dome” la Eilat, un oraş situat în apropiere de frontiera cu Sinaiul, unde au loc frecvent confruntări.

Presa israeliană a scris la acea vreme că această baterie a fost amplasată cu scopul de a proteja staţiunea balneară Eilat, unde sezonul turistic este în toi, de eventualele atacuri legate de operaţiuni ale armatei egiptene în Sinai.

Eilat, foarte frecventat vara de către turişti israelieni şi străini, a fost în trecut ţinta mai multor atacuri cu rachete lansate din Sinai.

Ultimul tir a avut loc pe 4 iulie, când o rachetă, ale cărei fragmente au fost găsite câteva zile mai târziu, a căzut în nordul oraşului.

Egiptul a trimis în iulie forţe suplimentare în Sinai, pentru a lupta împotriva grupărilor radicale armate ale căror atacuri, în special contra forţelor de ordine, s-au multiplicat după destituirea de către armată a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, la 3 iulie.

Peninsula Sinai este locuită în principal de beduini, care întreţin de mult timp relaţii dificile cu puterea centrală, iar grupări islamiste radicale au transformat-o într-o bază în spatele frontului, pentru a lansa atacuri asupra Israelului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.