Oficial, muzica timişoreană e Science Fiction

Oficial, muzica timişoreană e Science Fiction

0
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 22

Că aleşii noştri nu dau doi bani pe unele probleme ale concetăţenilor e bine ştiut. Desigur, există o sumedenie de probleme stringente. Care nu au cum să fie rezolvate din diverse motive. Printre care se numără cele legate de incompetenţă, corupţie şi lista poate continua lejer. Omuleţii ăştia care ne conduc destinele ar putea însă „marca“ puncte pozitive şi în cazul unor probleme mult mai micuţe, ca importanţă şi buget. Dar care ar avea efect imediat. Şi-n cazul în care dacă cineva prin birourile alea „oficiale“ ar avea niţel cap, ar putea să le rezolve dintr-o semnătură. Mă refer la sprijinirea muzicienilor timişoreni. Un tărâm science-fiction pentru aleşii locali. Un tărâm în care aleşii îşi dau cu stângu-n dreptul.

Am mai subliniat faptul că în acest oraş există destule minţi luminate care ar putea să îi scoată pe indivizii aceştia din ceaţă, dar probabil că nu se vrea ca aceştia să ofere soluţii pertinente.


Revenind la muzica timişoreană, prin bunăvoinţa celor de la anonimTM, anul acesta ei au realizat cea de-a cincea compilaţie dedicată exclusiv muzicienilor timişoreni.  Un disc promoţional, care cuprinde 18 piese „made in Timişoara“ şi oglindeşte producţia muzicală locală. Mai e cazul să ne reamintim de episodul cu alcătuirea programului de Ziua Timişoarei? Nu, căci ne enervăm prea tare şi n-are rost.

Aceiaşi oameni inimoşi care au pus la cale compilaţia made in TM s-au gândit că e momentul să pună la cale un soi de „muzica made in TM“ nu numai pe disc, ci şi live. Aşa s-a născut o manifestare care îşi propune să adune laolaltă muzica timişoreană. Cu începători, avansaţi, concerte, discuţii, alea alea. E interesant de văzut dacă orgoliile exacerbate ale unor anumiţi muzicieni timişoreni se vor pune sau nu în aplicare, dar ideea e că made in TM există. Şi că toate trupele vor avea parte de un material de promovare, după această acţiune. Asta e esenţialul: că scena muzicală timişoreană are un loc în care să iasă la suprafaţă. Şi că panaramele care gândesc soluţii culturale în domeniul muzicii pentru oraşul nostru n-au habar de „meserie“, dar acest ultim fapt chiar nu mai miră pe nimeni.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.