Pe cine e bine să suni dacă vrei să cânţi în Timişoara...

Pe cine e bine să suni dacă vrei să cânţi în Timişoara pe bani publici?

5
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 22

Într-o lume crudă, în care concurenţa e mare la tot pasul, una din regulile de bază ale marketingului este aceea conform căreia e bine să ieşi din când în când în faţă. Iar dacă aplicăm regula asta la capitolul „muzică“, această recomandare s-ar putea traduce prin „ieşi în presă cu orice“. Treaba asta n-am inventat-o noi, ea a fost şi este utilizată cu spor de popoare mult mai civilizate. Încet – încet şi artiştii autohtoni s-au prins de această „chichiţă“. De aceea, articolele despre diferitele staruri ale patriei încearcă cu obstinenţă să conţină cuvinte introductorii gen „scandal“, „sex“ sau „şoc“. Iar mulţi artişti intră cu sau fără voia lor în acest joc. Din fericire, prin zona noastră muzicienii încearcă să iasă în evidenţă prin muzica pe care o fac. De aceea „scandalurile“ de acest gen sunt destul de puţine.

Din păcate, această „neutralitate“ (a se citi „bun simţ“) a artiştilor de pe la noi, e folosită cât se poate de abitir de unii oameni care prin diverse împrejurări au ajuns în poziţii în care dictează pe ce se cheltuie banii publici.


Mă refer aici la diverşi indivizi aşa – zis artişti sau sonorizatori care taie şi spânzură atunci când se fac diverse liste. Oameni cu care e bine să te ai bine dacă vrei să cânţi în oraşul ăsta, căci relaţiile pe care şi le-au făcut s-au clădit din timp şi nu pot fi distruse cu una cu două. Zilele acestea, Saşi Vuşcan, timişoreanul care a locuit mulţi ani pe afară, a „ieşit“ din această neutralitate. „M-am săturat să văd aceleaşi trupe timişorene pe bani publici. Burning Table nu a reuşit să pătrundă la nici un eveniment organizat pe bani publici, la fel şi Implant Pentru Refuz, Blazzaj etc. Suntem sfidaţi şi ignoraţi de organizatori sau cel puţin aceşti organizatori nu au habar de ce se întâmplă în oraşul ăsta, care se doreşte cultural. Singura şansă este să facem cunoscută lista oamenilor ce distrug şi dezbină mişcarea culturală locală. Suntem pregătiţi să reacţionăm sau am rămas nişte pupincurişti dominaţi de tupeişti şi descurcareţi?“, se întreabă acesta.

Desigur, acest semnal de alarmă este unul cât se poate de serios. Se ştie demult că la manifestările pe bani publici funcţionează din plin sistemul pile-cunoştinţe-relaţii. Se ştie şi pe cine trebuie să suni şi cum să vorbeşti, pentru a intra pe lista cu priorităţi a evenimentelor organizate de autorităţi. De-a lungul anilor au mai fost mulţi care au încercat să schimbe situaţia. Rămâne de văzut dacă de data asta se va întâmpla ceva. Dacă cineva va avea curajul să nominalizeze personajele „acelea“ – binecunoscute în cercurile muzicienilor – care se ocupă cu traficul de influenţă în ceea ce înseamnă „scena muzicală locală“.

 

 

5 COMENTARII

  1. Foarte posibil sa fie asa, din doua motive. 1. Sunt trupe si muzici care cer/solicita sufletul si capul, iar altele, mai mult picioarele si …”pietele”. 2. Trupele (unele) banatene sunt cunoscute de „lumea buna”, cer evenimente speciale, in general de cultura/arta si nu stiu (sau nu accepta) sa coopereze cu puterea/opozitia sau cu marii sponsori privati, mandrii de independenta/neutralitatea lor. Ori, muzica este doar buna sau proasta!

  2. @ Adalbert O.
    Ca sa nominalizezi pe cineva ai nevoie de dovezi palpabile. Chiar daca iti povesteste cineva prin ce-a trecut ca sa poata participa la vreun eveniment, tot ai nevoie de chestii mai concrete ca sa nu te trezesti cu procese de calomnie sau cu alte repercusiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.