Cel mai tare și cel mai mult mă sperie oamenii.
Avem o societate ”corectă” în care nu conteză ce duci în suflet, iar dacă sufletul e expus ești catalogat drept anapoda. Una în care te întâlnești cu ceilalți indiferent de pretext – ca să te lauzi. Indiferent că e vorba de o bucurie sau de o înmormântare. Plângi de fațadă, dacă contextul o cere. Nu suferi decât pentru că celălalt are mai mult ca tine. Nu mai avem idealuri mari de parcă o forță ciudată ni le-a absorbit pe toate. Cineva care a încercat zeci de ani să le spună celorlalți să nu le fie frică să trăiască a murit. A folosit forța exemplului. Iar ei l-au numit ”rebel romantic”. Și? Și atât. A murit. Câteva zile au să își mai amintească de el. Câteva zile vor declara ”the show must go on”. Apoi numele lui va reveni tot mai rar în gândurile lor sincere. Până la urmă își vor arăta impotența. Vorbesc de cei mai mulți. Oscar, mi-e tare dor de tine.
