TIMIŞOARA UITATĂ Politehnica, locul unde s-a realizat în premieră mondială maşina de sudat şine de tramvai şi primul proiect al canalului Dunăre – Marea Neagră

La 11 noiembrie 1920, Regele Ferdinand semna Decretul Regal prin care s-a întemeiat Şcoala Politehnică din Timişoara. Împreună cu profesorul Traian Lalescu, Stan Vidrighin a fost membru fondator al acesteia şi i-a pus la dispoziţie un teren de 8,5 ha şi trei milioane de lei pentru ridicarea noului local.

Încă din 1922, proaspăt numitul profesor la Politehnica din Timişoara, Marin Bănărescu, începea predarea primului curs de Maşini termice din România, el fiind întemeietorul şcolii româneşti al acestei discipline. Preocupările sale în domeniul modernizării tehnologiilor industriale se soldează în anul 1940 cu brevetul omonim, iar aplicarea acestuia a adus mari avantaje în randamentul şi costurile motoarelor cu ardere internă. În 1923, profesorul Constantin Teodorescu a fost primul care a aplicat pe scară largă metodele statistice pentru studierea încercărilor de materiale din cele mai diferite tipuri, înregistrând coeficienţii de elasticitate, rezistenţa betoanelor, relaţiile dintre rezistenţă, alungire şi contracţii, cursul său fiind primul de acest fel în România. În acelaşi an s-a ridicat în perimetrul Politehnicii laboratorul de rezistenţă a materialelor, unde profesorul Teodorescu şi studenţii săi au realizat primele probe practice, laboratorul de termodinamică şi fizică industrială, iar în 1924 profesorul Marin Bănărescu a înfiinţat laboratorul de maşini cu ardere internă, care, decenii de-a rândul, a fost singurul de acest fel din România. Totodată s-a improvizat un laborator de tehnologie mecanică.

Pentru prima dată în ţară, profesorul Plautius Andronescu a început, în 1925, predarea unui curs modern de electrotehnică iar trei ani mai târziu, un curs de electrostatică, pe baza cercetărilor de laborator. Tot el a înfiinţat laboratorul de hidraulică şi maşini hidraulice, unde s-au făcut primele experimente la toate tipurile de pompe. Plautius Andronescu a cercetat, elaborat şi tipărit primele volume din literatura ştiinţifică românească dedicate calculului vectorial şi calcului operaţional. S-a înfiinţat, de asemenea, laboratorul de maşini electrice, primul din România, iar prin grija profesorului Andronescu s-a construit primul laborator de tensiuni înalte, dotat cu aparatură modernă, multe din experimentele realizate aici fiind premiere în tehnica românească. Profesorul Ştefan Nădăşan s-a specializat în studierea rezistenţei metalelor, fiind creatorul şcolii româneşti de rezistenţa materialelor.

În 1929 apărea lucrarea de diplomă a lui Aurel Bărglăzan şi Octavian Smighelschi, „Studiul unui canal navigabil Cernavodă-Constanţa”. Proiectul unui canal navigabil între Dunăre şi Marea Neagră i-a preocupat pe specialişti încă din secolul al XIX-lea. Lucrarea celor doi tineri ingineri, absolvenţi ai Politehnicii timişorene, în care, pe baza unor calcule riguroase, se arătau posibilităţile de realizare a canalului şi erau prezentate argumente pentru avantajele economice ale acestuia a fost considerată cea mai importantă şi detaliată pe această temă din întreaga perioadă interbelică, cei doi autori susţinând că „afară de câteva din maşinile-unelte necesare executării canalului, toate lucrările se pot executa cu tehnicieni români, cu mână de lucru românească şi cu material românesc”. Dintre numeroasele studii consacrate subiectului, peste decenii, varianta Bărglăzan a fost aleasă pentru construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.

Profesorul a studiat şi domeniul de funcţionare a pompelor centrifuge şi a proiectat şi construit o asemenea pompă la Reşiţa, prima de acest fel care a funcţionat. În 1929 a luat fiinţă la Timişoara şi prima societate de chimie din România.

Şcoala de chimie fizică de la Politehnica a colaborat cu Fabrica de spirt şi au realizat primele experienţe pentru fabricarea butanolului şi a acetonei pe cale fermentativă. În 1932, profesorul Aurel Bărglăzan şi-a tipărit celebrul curs de maşini hidraulice, şi-a început apoi cercetările asupra fenomenului cavitaţiei şi a înfiinţat în laboratorul de maşini hidraulice un tunel aerodinamic şi o staţie pentru studierea reţelelor de profile în aer, o premieră în ştiinţa şi tehnica românească. În 1935 el îşi începea cercetările asupra proiectării şi realizării unei maşini simple pentru obţinerea unei duble transformări hidraulice iar în 1940 a obţinut cel de-al doilea titlu de doctor cu un studiu teoretic şi experiment practic asupra acestui subiect. Cercetările profesorului Constantin Cândea în domeniul chimiei au fost extinse şi asupra petrolului, dat fiind că România era a doua ţară a Europei în privinţa rezervelor de ţiţei. El a studiat calitatea hidrocarburilor din România şi a format generaţii de specialişti dintre care mulţi au dobândit titlul academicieni. Prof. dr. Valeriu Alaci este autorul mai multor studii şi lucrări  în domeniul matematicii: geometrie, algebră, trigonometrie, principala sa lucrare fiind Trigonometria patratică, care pune bazele unui capitol nou în matematică, lucrarea fiind premiată de Academia Română. În 1942 apărea lucrarea prof. dr. ing. Remus Răduleţ ca urmare a cercetărilor sale în teoria şi practica electromagnetismului, în teoria electrodinamicii relativiste, a teoriei mărimilor fizice primitive, o premieră în literatura de specialitate românească. El este creatorul şcolii româneşti de Bazele Electrotehnicii. În 1944 prof. dr. ing. Valeriu Novacu a studiat şi publicat studii originale în domeniul teoriei fotonice a luminii, teoriei cuantice a câmpurilor, teoriei particulelor elementare, electrodinamicii. Lucrarea sa despre mecanica ondulatorie, apărută la Timişoara, a avut rol de pionierat în ştiinţa românească despre mecanica cuantică.

După electrificarea tramvaiului au fost construite noi linii, ele cunoscând o extindere remarcabilă în cel de-al treilea deceniu al secolului trecut. În 1932 lungimea liniilor de cale ferată ajunsese la peste 37 km., a crescut viteza de circulaţie şi numărul tramvaielor, după ce publicul călător a reclamat că vagoanele sunt supraîncărcate. S-a proiectat construirea unor ateliere proprii pentru construirea vagoanelor, treptat s-au înnoit liniile uzate şi s-a construit un depou nou. În 1922, Corneliu Mikloşi, directorul Întreprinderilor Electromecanice din Timişoara, a început proiectarea şi construcţia unor noi tipuri de vagoane motor pentru tramvaie, cărora li s-au adăugat noi tipuri de vagoane remorcă. Tot el a realizat, în 1926, în atelierele tramvaielor comunale, primul laborator de studiu al metalelor şi aliajelor industriale din România, dotându-l cu cele mai moderne aparate şi realizând cercetări experimentale pe care le-a aplicat imediat în practica industrială românească. Pe baza cercetărilor proprii el a început să predea primul curs de metalografie din ţară, la Politehnica timişoreană. A avut preocupări pentru dezvoltarea sudurii, a făcut cercetări cu valabilitate până în ziua de astăzi, a înfiinţat un cerc pentru încurajarea sudurii şi a editat şi prima revistă de sudură din ţară. Tot în cadrul atelierelor tramvaielor, Corneliu Miklosi a proiectat şi realizat în 1938 prima maşină de încercat materiale din România. În acelaşi an el a realizat, în premieră mondială, instalaţia TAURUS, prima maşină de sudat şine de cale ferată şi tramvai. Sudarea la capete a şinelor a permis şi realizarea unei căi ferate continue de rulare, fără jante. A introdus astfel în România calea ferată sudată atât pentru trenuri cât şi pentru tramvaie. În 1946 Miklosi începe proiectarea primelor vagoane de tramvai de mare capacitate pe boghiuri de tip Pullman, primele de acest fel din România. Corneliu Miklosi a iniţiat în 1938 şi proiectul unor linii de contact pentru troleibuze, care se vor construi în 1941, iar în 1942 s-a construit prima linie între Piaţa Lahovari şi Gara de Nord, primele şapte vehicole fiind furnizate de uzinele italiene Fiat.