3 morți, 29 de răniți după ce două autocare s-au ciocnit

3 morți, 29 de răniți după ce două autocare s-au ciocnit

1
DISTRIBUIȚI

accident tm arad

Tragedie rutieră, în această dimineață, în jurul orei 4, în localitatea arădeană Nădlac, după ce două autocare s-au ciocnit.


Șoferul unui autocar, aparţinând unei firme din Bucureşti, carea aducea români din Spania, într-o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un alt autocar, înmatriculat în Covasna care circula regulamentar. Trei dintre cei patru şoferi au decedat pe loc, singurul care a scăpat cu viaţă fiind ajutorul celui care a provocat tragedia. Acesta a declarat că, înainte de impact, colegul său fuma şi avea viteză. În momentul producerii acciedntului carosabilul era umed. 29 de pasageri, dintre care patru în stare mai gravă, au fost transportaţi de amublanţe la spital. Firma din Bucureşti a trimis un alt autocar pentru a-i recupera pe restul pasagerilor, în timp ce ceilalţi au fost adăpostiţi în căminul cultural din localitate. Poliţia Rutieră a început o anchetă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.