Băsescu: “Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?”

Băsescu: “Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?”

0
DISTRIBUIȚI

traian basescu 22

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele. Şeful statului a spus, într-un interviu la „Adevărul”, că el este în continuare un susţinător al mineritului, scrie Mediafax.

Traian Băsescu a precizat, de asemenea, că aprobarea proiectului exploatării de la Roşia Montană se putea face prin Hotărâre de Guvern.


El a adăugat că promovarea acestuia prin lege care să fie adoptată de Parlament este încă o dovadă de „laşitate” a actualului Guvern.

Preşedintele a mai spus că trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum naţional pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.  Traian Băsescu a adăugat că, aşa cum Victor Ponta îl întreba pe el câţi bani a luat pentru proiectul de la Roşia Montană, deşi nu era semnat nimic, acum îl întreabă şi el: „Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru proiect?”. „Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie câţi bani a luat Băsescu pentru semnarea proiectului de la Roşia Montană şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”, a afirmat şeful statului într-un interviu la „Adevărul”. Băsescu a precizat că Victor Ponta trebuie întrebat ce îl întreba şi acesta pe el când susţinea proiectul, adăugând că în acest caz nu poţi să fii „inconsecvent”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.