Câte locuri fără taxă sunt disponibile în universităţile timişorene pentru sesiunea de...

Câte locuri fără taxă sunt disponibile în universităţile timişorene pentru sesiunea de toamnă a admiterii

0
DISTRIBUIȚI

foto-studentii-de-la-utcn-la-job-pentru-o-zi1363882191

Absolvenţii de liceu care au promovat „examenul maturităţii” în cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat mai pot prinde un loc bugetat în universităţile timişorene. Aproximativ 700 de locuri fără taxă sunt disponibile la trei din cele patru universităţi de stat din Timişoara, excepţie face Universitatea de Farmacie şi Medicină „Victor Babeş”.

La Universitatea de Vest, liceenii se pot înscrie începând de astăzi şi până la 16 septembrie, pe 174 de locuri bugetate şi alte 2.500 cu taxă.


Cele mai multe locuri fără taxă sunt disponibile la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie – 29, la Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie au mai rămas 26 de locuri, 21 la Facultatea de Fizică, 20 la Arte şi Design şi 19 la Matematică şi Informatică.

321 de locuri bugetate au fost disponibile şi la Universitatea Politehnica. Locurile însă, cel mai probabil, au fost ocupate pentru că în perioada 4 – 8 septembrie a avut loc admiterea. Cele mai multe locuri bugetate au rămas la Facultatea de Construcţii şi la cea de Mecanică. De asemenea, absolvenţii de liceu care îşi doresc să devină ingineri au avut posibilitatea să se înscrie şi pe 517 locuri cu taxă. La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului au mai rămas 200 de locuri bugetate şi aproximativ 300 cu taxă. Cea de-a doua sesiune a examenului de admitere are loc în perioada 9 – 25 septembrie.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, mai sunt disponibile 12 locuri, dintre care opt cu taxă la specializarea Asistenţă de Farmacie, trei la specializarea Asistenţă de profilaxie stomatologică şi un loc bugetat pentru cu absolvent de liceu de etnie romă, la specializarea Balneofiziokinetoterapie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.