Ce joburi îi așteaptă pe absolvenții de licee și universități din Timiș

Ce joburi îi așteaptă pe absolvenții de licee și universități din Timiș

0
DISTRIBUIȚI

students_laptop

Mai sunt numai câteva zile până când peste 300 de absolvenți de universități și licee din Timișoara vor avea ocazia să vadă ce joburi are piața din vest pentru ei. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi este programată pentru vineri, la Casa Tineretului

Pana la aceasta dată, au fost contactaţi peste 1.000 de firme, iar 13 angajatori şi-au anunţat participarea, oferind 321 locuri de muncă vacante, din care 17 pentru persoanele cu studii superioare în domenii ca: inginerie (electric, calitate, IT, mecanic, electromecanic) sau vânzari, și 304 pentru persoanele fără studii superioare (confecții, îmbrăcaminte și încălțăminte, motostivuitori, automotive, etc).


”La această bursă ne-am propus să oferim spațiu angajatorilor pentru organizarea de workshop-uri, prezentare de produse, astfel încât vor putea capta interesul participanților pentru activitatea lor, sau vor putea să interacționeze cu ceilalți angajatori, poate chiar parteneri și experți din același domeniu de activitate. Deja două firme și-au rezervat spațiu pentru această activitate și încurajăm firmele să se înscrie în timp util pentru a putea le putea include în programul bursei”, a declarat Georgina Ioana Grigorie, directorul executive al AJOFM Timiș.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfășura la Casa Tineretului din Timișoara între orele 8.00 – 16.00, dar și la Lugoj, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, după același program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.