CNSC îl obligă pe primarul Timişoarei să respecte legea în cazul licitaţiei...

CNSC îl obligă pe primarul Timişoarei să respecte legea în cazul licitaţiei pentru reabilitarea centrului istoric. Vezi reacţia lui Robu

6
DISTRIBUIȚI

piata unirii din timisoara02

Încercarea Primăriei Timișoara de a da cu orice chip contractul de reabilitare a centrului istoric al Timișoarei firmei filo-liberale Romprest a fost curmată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Deși anterior, Curtea de Apel Timișoara a dat o sentință irevocabilă prin care stabilea că Romprest trebuie descalificată și câștigător este asocierea condusă de  Ortiz Construcciones Y Proyectos SA, Primăria Timișoara a dat o interpretare proprie sentinței și a decis reluarea licitației electronice, unde câștigătoare a ieșit tot Romprest. Nicolae Robu a explicat în momentul în care instituţia condusă de el sfida instanţa că “a cerut să se refacă raporturile procedurii de licitaţie, ori procedura de licitaţie cuprinde analiza şi punctarea ofertelor înscrise şi apoi o etapă de licitaţie electronică. Dacă ar fi vrut instanţa să se facă doar eliminarea acelei firme din competiţie şi declararea apoi de câştigătoare a celei care iniţial s-a clasat pe locul doi, ar fi trebuit să spună explicit aşa ceva“.

Licitația a fost contestată la CNSC, consiliul admițând cererea și decizând anularea, confirmându-se cele publicate de PRESSALERT.ro despre modul în care Primăria Timişoara a sfidat Justiţia.


În motivarea deciziei, CNSC a stabilit că „reluarea la acest moment a procesului de reofertare (prin organizarea unei noi etape de licitaţie electronică) excede prevederilor alin 2 al art. 169 din OUG nr.34-2006” şi că licitaţia cu numărul trei, după ce au anulat-o pe cea de a doua, organizată de Primăria Timişoara a fost ilegală. Prin aceeaşi decizie a CNSC s-a stabilit că municipalitatea este obligată ca în termen de zece zile să pună în aplicare decizia irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara şi să semneze contractul cu asocierea Ortiz Construcciones Y Proyectos SA.

După decizia CNSC, Nicolae Robu  a anunţat astăzi că „noi ne dorim să semnăm cât mai repede contractul cu oricare dintre firme, lucru care se va întâmpla imediat după publicarea motivării pe site-ul CNSC” . Primarul spune că lucrările vor începe cu siguranță în această toamnă fără alte probleme.

6 COMENTARII

  1. deci ARADEANUL primar la Timișoara a mintit!!!si tot nimic ba mai mult, o sa se mandreasca cu viitorul centru vechi ,”proiectat” de Ciuhandu!!!sa nu uitam asta!!toate proiectele sunt datorită lui Ciuhandu nu a le lui Robu

  2. Deci,o primarie cu Cojocari in ea e ca si Cojocari.Un primar care are secretar pe Cojocari(indiferent daca acesta coordoneaza juridicul sau nu ) este ca si Cojocari.Robule ,nu mai ai de mult credibilitate.Esti si ca Antonescu care il sustine pe Silaghi intr-un mod gretos.

  3. Se spune ca „Adevarul si puterea merg rar impreuna”, iata ca se muleaza perfect si pe situatia de fata. Acum ma intreb, de ce oare a fost nevoie sa se piarda atatea luni si cine este de fapt cel care a boicotat aceasta licitatie? E foarte clar ca firma care a depus contestatia NU este cea care a boicotat. Stiti… incapatanarea uneori duce catre PROSTIE! Sunt curios ce se va intampla in continuare, oare primaria va mai gasi o „chichita” sau se va aplica decizia? Nimic nu trebuie sa ne surprinda!

  4. da’ ce l-o impiedicat pe Ciuhandu (daca a fost asa de bun si onest )sa faca ceva (si )pt Timisoara in 16 ani??? nu tin cu asta ca e papagal ,dar macar are bunavointa-tras de urechi o sa faca cate ceva, macar ce a promis,maca de gura noastra-trà sa stam cu ochii pe el ca pe butelie ,numa va rog scutiti-ne cu Ciuhandu,Cojocari si multi alti functionari corupti din primarie pe care i-a mostenit.. de fapt..functionarii corupti trebuia sa fie arunacti in strada de la inceperea mandatului cu suturi in cur

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.