Cum au intrat în conturile firmei pedelistului Seculici 200.000 euro fără să...

Cum au intrat în conturile firmei pedelistului Seculici 200.000 euro fără să facă nimic. Ce spune fostul vicepremier despe constatările Curţii de Conturi

0
DISTRIBUIȚI

seculici g

Verificările făcute de Curtea de Conturi la Consiliul Judeţean Arad au scos la iveală faptul că instituţia a realizat mai multe afaceri păguboase. Una dintre ele a fost asocierea, în 2007, a  CJ Arad în firma Continental Vest SA , prin aportul în natură a unui teren situat în Calea Iuliu Maniu din Arad,  în suprafaţă totală de 4.924 mp. Acesta  reprezenta 25% din totalul capitalului social al societăţii nou înfiinţate, restul de aproximativ 75% reprezentându-l participarea a SC Continental Hotels SA. Prin hotărârea data în 2006 terenul a fost evaluat la 1.782.100 lei, dar în 2007 când s-a înfiinţat firma nu a fost reevaluat, deşi era perioadă de boom imobiliar şi preţul terenurilor creştea de la o lună la alta.

Culmea este că în 2011, printr-un raport de evaluare a terenului realizat pentru firma majoritară, valoarea terenului cu pricina a crescut la 3.828.637 lei, asta deşi, la doar câteva luni distanţă, celelalte terenuri ale COonsiliului Judeţean Arad au fost evaluate la valori mai mici decât cele din 2007 pe fondul crizei economice. ” Având în vedere cele două situaţii – respectiv toate terenurile devalorizate din proprietatea UATJ Arad şi valoarea terenului majorată ca reprezentând aport la SC CONTINENTAL VEST ARAD SA, la o distanţă de 9 luni între cele două rapoarte de reevaluare – pe acelaşi teritoriu administrativ – îi conduce pe auditori publici externi la concluzia că pot exista interese de mascare a lipsei investiţiilor la SC CONTINENTAL VEST ARAD SA”, se arată în raportul Curţii de Conturi. Auditorii au mai stabilit că „nu are nici o protecţie specială statutară referitoare la majorările de capital social, sau la nereuşita investiţiei începute şi derulate prin înfiinţarea societăţii mai sus menţionate”.

O altă constatare extrem de interesantă a fost legată de modul în care aproape toată suma adusă ca aport de capital de acţionarul majoritar în noua societate a fost consumată.


Au fost descoperite mai multe plăţi efectuate către diverşi furnizori, plăţi care le-au ridicat mari semne de întrebare auditorilor. Printre acestea, o factură emisă de Proiect Arad SA, firmă unde acţionar este fostul vicepremier al României, pedelistul Gheorghe Seculici. Factura în valoare de 774.928 lei  reprezenta „avans conform contract nr. 39020 – 293/2007 ANEXA 2, 200.000 euro x 3,2560”. „Referitor la această operaţiune auditorii publici externi îşi exprimă rezervele cu privire la realitatea serviciilor prestate şi facturate de SC Proiect Arad SA”, se arată în raport.

Fostul preşedinte al CJ Arad, pedelistul Iosif Matula, a fost găsit vinovat de situaţia acestei asocieri, acesta refuzând să răspundă întrebărilor celor de la Curtea de Conturi. Printre măsurile dispuse se numără  „sesizarea organelor de inspecţie fiscală a Ministerului Finanţelor Publice din cadrul D.G.F.P. Arad cu scopul stabilirii realităţii operaţiunilor financiare şi a influenţelor de natură fiscală a acestora, realizate prin utilizarea capitalului social depus în numerar de SC CONTINENTAL HOTELS SA”  şi „sesizarea organului de urmărire penală, având în vedere modul în care s-a procedat la retragerea sumelor de bani reperezntând aportul în numerar a acţionarului SC CONTINENTAL HOTELS SA, funcţie de rezultatele verificărilor financiar-fiscale ale organelor de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad, cu scopul reîntregirii – pe această cale – a patrimoniului privat al judeţului Arad.

Gheorghe Seculici a declarat pentru PRESSALERT.ro că „există într-adevăr un contract  şi o marfă predată clientului. Se poate vedeam în scriptele consiliului judeţean. A fost o lucrare amplă, complexă. Este posibil ca atunci când s-a mutat consiliul judeţean să fi pierdurt hârtii. Cei de la Curtea de Conturi trebuiau să ne întrebe pe noi şi le dădeam documentaţia. Exact ca în referatele Securităţii sau ale serviciilor secrete scriu că se pare, că există suspiciuni. Pentru aceşti bani s-au plătit taxe la stat, este totul în regulă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.