Cum va fi reluat transplantul de inimă la Timișoara

Cum va fi reluat transplantul de inimă la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
PROF. DR. MARIAN GASPAR - TIMISOARA& PROF. DR. BOJAN BIOCINA- ZAGREB
Marian Gaspar, șeful Clinicii de Cardiologie, și Bojan Biocina, din Zagreb

Sunt șanse mari ca transplantul de inimă să fie reluat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, unde a avut loc primul şi singurul transplant de cord de la un tânăr de 16 ani. Programul a fost întrerupt din motive de finanţare, dar ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a dat asigurări că banii există pentru reînceperea transplantului cardiac.

Totuşi, Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde are nevoie de medici instruiţi, iar în acest sens, Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Institutului, a stabilit un program de colaborare cu Spitalul Universitar „Rebro” din Zagreb, Croaţia.


Astfel, în perioada următoare vor fi trimişi medici cardiologi, anestezişti şi anatomopatologi din Timişoara care să fie instruiţi la Zagreb în problema transplantului cardiac. Primul medic cardiolog va pleca în această lună la o clinică din Viena, ca să înveţe mai multe despre problemele de selectare a pacienţilor pentru transplantul de inimă şi despre medicaţia posttransplant, iar apoi acesta va merge şi în Zagreb în luna octombrie. „Motivul care ne dă cele mai întemeiate speranţe, este cel al creşterii numărului şi calităţii managementului donorilor în Spitalul Judeţean – Timişoara, recunoscut ca un centru foarte eficient cu peste 20 de recoltări de organe pe an”, a explicat Marian Gaşpar.

Colaborarea dintre cele două spitale din Zagreb şi Timişoara a fost posibilă în urma unei vizite a medicului Marian Gaşpar în Croaţia, la sfârşitul lunii august. La Clinica din Zagreb a fost realizat primul transplant cardiac din Croaţia, în anul 1988. În anul 2012, Croaţia a fost pe primul loc în lume privind numărul de transplanturi de organe pe milionul de locuitori. Au fost efectuate 400 de transplanturi, dintre care 44 de cord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.