Drama fostului deputat Marius Dugulescu care l-a făcut să-i ajute pe copiii...

Drama fostului deputat Marius Dugulescu care l-a făcut să-i ajute pe copiii arşi să aibă mai multe şanse la viaţă

1
DISTRIBUIȚI

turcanu1

Micuţii care se zbat între viaţă şi moarte internaţi la departamentul de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi din cadrul Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara au mai multe şanse de a supravieţui. Şi asta pentru că departamentul în care sunt trataţi copiii arşi din vestul ţării a fost dotat cu echipamente performante în valoare de 60.000 de euro.

Ideea de a moderniza această secţie îi aparţine fostului deputat de Timiş, Marius Dugulescu. În anul 2005, în urma unui incident, fiul acestuia, Marcus, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii cu arsuri pe 50 % din suprafaţa corpului. Medicii au reuşit să-l stabilizeze, însă băieţelul a fost transferat la Bucureşti pentru că la Timişoara nu existau aparatele necesare pentru monitorizarea şi tratamentul copilului.


Pentru ca fiul lui să ducă o viaţă normală, Marius Dugulescu a fost plecat în America timp de trei ani, perioadă în care Marcus a fost supus la 14 intervenţii chirurgicale. „În anul 2008, am decis să mă întorc în România şi să mă implic în viaţa socială şi politică. Am prezentat proiectul de a moderniza clinica de arşi clubului Rotary din Oklahoma şi m-am bucurat că au acceptat să-mi fie parteneri în acest proiect. Este un vis de-al meu care a devenit realitate şi ar trebui să fie o lecţie pentru noi, toţi”, a spus emoţionat, ieri, Marius Dugulescu, prezent la ceremonia de inaugurare a echipamentelor.

Din acest moment, cei aproximativ 100 de pacienţi cu arsuri care sunt internaţi pe an la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara vor primi un tratament mai eficient cu ajutorul celor 12 echipamente ce monitorizează funcţiile vitale. În plus, trei saloane ale departamentului au fost echipate cu saltele speciale pentru pacienţii arşi, iar micuţii vor avea parte şi de hidroterapie. Eugen Boia, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, ne-a declarat că „echipamentele primite sunt absolut necesare. Pe lângă monitoare, ne-am dotat şi cu un electrodermatom, care ne ajută alături de celălalt existent în clinică, să realizăm transplant de piele pentru bolnavii arşi. Plus că am realizat şi o sală de hidroterapie, mai ales că până în acest moment copiii erau spălaţi în cădiţe, într-un echipament improvizat”.

Potrivit lui Eugen Boia, cele mai multe accidente se petrec toamna şi iarna, când locuitorii din mediul rural mai ales fac focul ca să se încălzească. Echipamentele au ajuns în dotarea Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” cu sprijinul financiar al cluburilor Rotary din peste zece oraşe, iar transportul, instalarea şi instruirea personalului au fost asigurate de către asociaţia americană Assist International.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.