Georgian Păun pleacă la Farul Constanţa. De ce nu va juca la...

Georgian Păun pleacă la Farul Constanţa. De ce nu va juca la BC Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

georgian.paunGeorgian Păun nu va juca în acest sezon pentru „leii” din Banat. Baschetbalistul de 19 ani, campiona anul trecut la U23 cu BC Timişoara, va evolua la Farul Constanţa sub formă de împrumut pentru un sezon.

Echipa din Constanţa va juca anul acesta doar cu tineri în Liga Naţională, din lipsa banilor, şi pe fondul faptului că nu se va retrograda. Antrenorul Tudor Costescu a spus că pentru Păun e o mare oportunitate să meargă să joace la Farul, pentru a juca cât mai multe meciuri oficiale. „Împreună cu jucătorul şi cu conducerea clubului am luat o decizie, numai pentru a creşte valoarea lui individuală ca jucător şi pentru ca în viitor să existe posibilitatea să aducă un aport mult mai mare în jocul echipei.


Am hotărât cu conducerea de la Constanţa ca anul acesta, alături de alţi jucători tineri din campionatul României, care se vor alătura Constanţei, Georgian Păun să evolueze acolo”, a explicat Tudor Costescu.

Tehnicianul a explicat că e sigur că extrema va prinde minute bune pe parchet, şi după un an, Păun se va întoarce la Timişoara, la fel cum a făcut-o şi Leo Filip după un an petrecut la Dinamo. „El rămâne sub contract cu Timişoara, credem că este de departe cea mai bună soluţie pentru el, pentru a acumula într-un an competiţional experienţă de jocuri în Liga I. Avem garanţii din partea conducerii de la Farul, şi valoarea lui de asemenea îl recomandă, să joace minute bune în fiecare meci. Este un împrumut, nu cunosc exact natura actelor, dar el se va întoarce la Timişoara, rămâne în continuare jucătorul nostru”, a adăugat Costescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.