Cu câţiva ani în urmă, aflându-mă într-o enotecă din oraşul nostru am fost profund deranjat de snobismul unor personaje importante ale urbei. Concret, deşi la faţa locului avea loc un concert, dragii spectatori nu conteneau să discute cu voce tare, chiar strigând de la o masă la alta, afişând un profund dispreţ pentru toţi ceilalţi. Culmea e că indivizii aceştia chiar au plătit un bilet de intrare de vreo opt euro, cică pentru a asista la concert. După care şi-au bătut efectiv joc de muzicienii care încercau să-şi exprime anumite trăiri artistice la faţa locului. Categoric, nu e nicio noutate, exemple din acestea se pot da cu nemiluita.
Ideea e că, din păcate, atitudinea asta de aroganţă e tot mai omniprezentă.
A devenit oarecum normal ca la un concert oamenii să şuşotească sau să-şi povestească în gura mare concediile din Tahiti. Şi mai trist este că acest fenomen nu se manifestă doar în rândul unei anumite categorii de public. Mai demult, se presupunea că cei care nu gustă produsele muzicale de larg consum – aşa numiţii „underground“-eri – sunt mai cu bun simţ. Nu ştiu ce s-a întâmplat între timp, poate toţi s-au transformat în hipsteri şi hateri. La fel ca şi muzica, care a devenit cât se poate de „neagră“, melodiile cu mesaje pozitive fiind tot mai mult marginalizate.
Una peste alta, mi-e dat să asist tot mai des la aceleaşi scene de impoliteţe şi imbecilitate manifestate de public faţă de cei care cântă. Tot mai tare, ai impresia că cei care vin la concert o fac doar pentru a-şi putea etala noile achiziţii sau să socializeze. Ştiu, bunul simţ nu mai e demult la modă. Şi nici categorisirile, din păcate. Totul e diluat şi tot mai des ajungem să ne mirăm de normalitate. În timp ce imbecilitatea şi impoliteţea ni se par cât se poate de normale.
