Ministrul Sănătăţii spune că se fură bani publici în spitalele din România....

Ministrul Sănătăţii spune că se fură bani publici în spitalele din România. Ce părere are despre Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

eugen_nicolaescu_foto

„În foarte multe spitale din România se fură bani publici” – aceasta este concluzia la care a ajuns Eugen Nicolaescu, ministrul Sănătăţii, dar deocamdată nu doreşte să nominalizeze niciun spital până la sfârşitul anului, când se vor termina controalele din spitalele din ţară. Prezent vineri la Timişoara, ministrul Sănătăţii a afirmat că „avem suspiciuni la câteva spitale din ţară că lucrurile nu sunt în regulă, că se fac excese în a solicita nişte fonduri.


Vom face verificări, mai ales în spitale, pentru că acolo este cel mai mare consum de fonduri financiare”.

Eugen Nicolaescu a ţinut să precizeze că toate aceste suspiciuni vor fi făcute publice, iar datele colectate vor fi oferite organelor abilitate ale statului. Pentru a preveni furtul de bani publici în spitalele din România, ministerul Sănătăţii vrea să se înfiinţeze la nivelul CNAS o direcţie antifraudă şi s-a decis intensificarea controalelor, mai ales în spitale. Ministrul Sănătăţii nu a dorit să nominalizeze niciun spital în care există suspiciuni că se fură bani publici, dar a dat ca exemplu de bune practici Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde, despre care spune că „este un model de sinceritate şi de cinste, în sensul că are indicatori mult mai mici decât alte spitale care n-au nici în clin, nici în mânecă cu cardiologia de performanţă aşa cum este acest institut şi de aici au început discrepanţe. Adică ai un institut specializat, care ştim că face servicii de bună calitate cu indicatori mici şi ai spitale care n-au nicio treabă care au indicatori mari? Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara nu e la categoria spitalelor criticate, ci la exemplul de sinceritate în declaraţii”.

Foto: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.