Organizatorii aşteaptă 8.000 de spectatori la House Parade

Organizatorii aşteaptă 8.000 de spectatori la House Parade

2
DISTRIBUIȚI

houseparade

Organizatorii ediţiei aniversare a festivalului House Parade, care va avea loc în 6 şi 7 septembrie la Complexul din Calea Aradului kilometrul şase, mizează pe prezenţa a nu mai puţin de 8.000 de spectatori în cele două zile ale evenimentului.

Deşi la ediţia de anul trecut a festivalului, desfăşurată în luna noiembrie la Centrul Regional de Afaceri, numărul celor care au participat la House Parade care l-a avut în prim plan pe „tăticul“ Love Parade-ului,  Westbam, a fost de doar câteva sute, organizatorii sunt încrezători pentru ediţia aniversară. „Avem un line-up deosebit şi divers. Fiindcă avem asemenea artişti, credem că vom avea parte de 4.000 de spectatori pe seară. Ne aşteptăm la 8.000 de partiicipanţi la această ediţie aniversară“, au declarat Gabriel Apăvăloaie şi Ştefan Roşca, din partea organizatorilor.

După ce în primii ani ai manifestării organizatorii House Parade-ului timişorean făceau marşuri cu camioane prin oraş, pentru ediţia din acest 2013 aceştia au pus la cale o paradă a bicicletelor, care are drept scop atragerea atenţiei populaţiei asupra beneficiilor vieţii sportive şi a mijloacelor de deplasare non-poluante.


Sâmbătă, 7 septembrie, în parcarea Iulius Mall, de la ora 16.00, va exista o mini-scenă House Parade, câteva rampe pentru skateri, un workshop de montare a bicicletelor by Bicicle TeMe, Street Dance Shows by Ultimate Style Dance School Timisoara, urmând ca de la ora 18.00 să se dea startul paradei de biciclete pe traseul Parcare Iulius Mall – Calea Aradului – Festival Area, Calea Aradului, km. 6. Participanţii paradei de biciclete vor beneficia de  reducere pentru intrare la festival de la 35 de lei la 25 de lei, precum şi tricouri House Parade. Festivalul House Parade îi va avea ca invitaţi pe James Zabiela (Marea Britanie), Şuie Paparude, Benga (Marea Britanie), Tha Watcher (Olanda), Emalkay (Marea Britanie), Leon Bolier (Olanda), Stefanno b2b Julianno, Gabriel Ross, Dare, Enforge şi Acutra. „Vom avea şi transport gratuit cu curse care vor pleca din oră în oră de la ora 21.00 până la miezul nopții şi un proiect deosebit al scenei, care va include show de lasere, sky-tracers, video-proiecţii şi tunuri de flăcări“, au mai precizat organizatorii. Preţul biletelor pentru acest eveniment este 25 lei pe noapte în avans şi 35 lei la faţa locului.

 

 

2 COMENTARII

  1. 4000/seara la biletul asta, la lineupul asta, la TM? n-a strans nimeni niciodata, e aberatie.
    dar si daca o sa fie 2000 pe seara, oricum o sa raporteze 10000 ca sa dea bine, au mai facut chestia asta:)
    niciodata nu mi-a placut evenimentul asta, dar m-as bucura sa fie 8000 reali la bilet, ar fi TM pe drumul cel bun…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.