Radio Guerrilla se închide: CNA a retras toate licenţele postului de radio

Radio Guerrilla se închide: CNA a retras toate licenţele postului de radio

0
DISTRIBUIȚI

radio_guerrilla

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de astăzi, să retragă toate licenţele audiovizuale ale Radio Guerrilla, deţinute de Realitatea Media SA, ceea ce implică faptul că postul de radio trebuie să se închidă oficial, scrie Mediafax. Membrii CNA nu au precizat oficial care este data exactă de la care Radio Guerrilla trebuie să înceteze emisia. Însă, în mod obişnuit, deciziile luate de CNA trebuie puse în aplicare din momentul în care radiodifuzorul – în cazul de faţă Realitatea Media SA – primeşte oficial documentul prin care este informat de hotărârea luată de Consiliu. Astfel, este de aşteptat ca decizia CNA privind retragerea licenţelor Radio Guerrilla să ajungă la Realitatea Media SA cel mai probabil vineri.

Decizia de retragere a licenţelor Radio Guerrilla a fost aplicată la propunerea lui Valentin Jucan, membru al CNA, în baza articolului 56 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „(1) Licenţa audiovizuală analogică sau digitală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului, nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare, cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă şi cu prezentarea certificatelor fiscale din care să rezulte că la data solicitării acordului Consiliului pentru cedarea licenţei nici societatea titulară cedentă a licenţei şi nici societatea cesionară nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat”, şi a articolului 57, alineatul 1, literele c şi d din Lege – „Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: „ca urmare a încălcării normelor privind regimul proprietăţii în audiovizual, prevăzute la art.


46, şi a nerespectării dispoziţiilor art. 56”.

Decizia a fost luată cu şapte voturi „pentru” (Valentin Jucan, Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Monica Gubernat,Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu şi Cristina Trepcea) şi trei voturi „împotrivă” (Lorand Turos, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea). Decizia vizează toate cele 24 de licenţe audiovizuale ale Radio Guerrilla (23 de licenţe terestre şi o licenţă de satelit) pe care Realitatea Media SA le deţine. Licenţele terestre ale Radio Guerrilla sunt în Bucureşti, Baia Mare, Brăila, Cernavodă, Cluj, Comăneşti, Constanţa, Craiova, Dărăbani, Focşani, Iaşi, Olteniţa, Petroşani, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Sighişoara, Sulina, Târgu Mureş, Târgovişte, Timişoara, Tulcea, Vaslui şi Zalău.

Decizia a fost luată de CNA după ce, pe 16 septembrie, societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, a anunţat că va vinde la licitaţie, prin administratorul său judiciar, HM Expert IPURL, licenţele audiovizuale ale postului Radio Guerrilla. Potrivit unor anunţuri postate luni pe site-ul HM Expert IPURL, licitaţiile se vor desfăşura săptămânal, în fiecare zi de luni, de la ora 13.00, la sediul administratorului judiciar.

Astfel, în şedinţa precedentă a CNA, din 17 septembrie, CNA a anunţat că vânzarea la licitaţie a licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla este ilegală, precizând că aceste licenţe vor fi retrase de Consiliu în cazul în care ele vor fi tranzacţionate prin licitaţie. În aceeaşi zi, anunţurile de scoatere la licitaţie a licenţelor Radio Guerrilla au fost eliminate de pe site-ul administratorului judiciar al Realitatea Media, HM Expert IPURL. Cu toate acestea, în şedinţa de joi, CNA a reluat discuţiile şi a retras licenţele Radio Guerrilla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.