Talpeş, audiat în dosarul în care al-Nashiri a reclamat deţinerea într-o închisoare...

Talpeş, audiat în dosarul în care al-Nashiri a reclamat deţinerea într-o închisoare CIA din România

0
DISTRIBUIȚI

Ioan_Talpes

Fostul consilier prezidenţial Ioan Talpeş a fost audiat, astăzi, la Parchetul instanţei supreme, în calitate de martor, în dosarul în care sirianul Muhammad al-Nashiri a reclamat deţinerea sa într-o închisoare CIA din România, scrie Mediafax. Talpeş a declarat, la ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a fost citat pentru a da declaraţii în calitate de martor în cazul al-Nashiri. El a precizat că procurorii i-au recomandat să nu dea detalii despre cele discutate. „Mi s-a recomandat să păstrez confidenţialitatea acestei discuţii avute referitoare la problema închisorilor de pe teritoriul României”, a spus Talpeş.

Întrebat dacă a fost chemat să dea declaraţii în calitate de fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş a spus că nu se afla la conducerea SIE la momentul la care al-Nashiri a făcut referire în plângerea la Parchet, ci era şef la Administraţia Prezidenţială, consilier pe probleme de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Parchetul instanţei supreme arăta, în februarie, că investigaţia autorităţilor române privind plângerea sauditului Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri care reclamă deţinerea într-o închisoare CIA din România se află în faza actelor premergătoare.


În 29 mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele acestuia o plângere penală procurorului general al României, în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare. În 20 iulie 2012, procurorul general a informat că plângerea a fost înregistrată, precum şi faptul că cercetările sunt într-un stadiu preliminar.

În 2 august 2012, Open Society Justice Initiative (Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă) a depus o reclamaţie în numele lui Abd al Rahim al-Nashiri (47 de ani) împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg. Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri a reclamat, prin avocaţii săi, încălcarea articolelor 3, 5 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de către către România, care a ratificat documentul în 2004, fiind obligat să respecte prevederile sale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.