Terasa din Parcul Copiilor, gata la iarnă? În ce stadiu este proiectul

Terasa din Parcul Copiilor, gata la iarnă? În ce stadiu este proiectul

0
DISTRIBUIȚI

parcul copiilor02

Terasa în Parcul Copiilor din Timişoara ar putea ajunge pe lista dorinţelor micuţilor din scrisoarea către Moş Crăciun. La finele lunii iulie aleşii locali au votat un proiect care prevedea scoaterea la licitaţie publică deschisă cu strigare a unui spaţiu din Parcul Copiilor, loc pe care urma să fie amplasată o terasă.


Acum, la finele lunii septembrie, muncipalitatea nu a rezolvat nimic, asta pentru că spaţiul încă nu a fost scos la licitaţie. Adrian Bere, fost şef al Direcţiei de Mediu, cel care conduce în continuare departamentul până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de director, a explicat că până acuma s-a lucrat la întocmirea documentaţiei şi că licitaţia va avea loc cât mai curând posibil. Până atunci, cât încă e cald, copiii pot servi dulciuri de la nişte aparate special amenjate în parc, un fel de tonomate. Totodată, pe perioada verii micuţii au putut servi îngheţată  în afara parcului de la un comerciant cu rulotă, care a fost şi amendat de poliţie.

Potrivit caietului de sarcini aprobat de aleși, după inaungurarea terasei, în parc se vor putea comercializa „băuturi răcoritoare, băuturi slab alcoolizate sau orice alt produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, ce au o concentraţie alcoolică mai mică de 0,5% în volum; îngheţată; produse alimentare ambalate; produse de cofetărie şi patiserie etc., specifice petrecerii timpului liber în spaţiul de recreere al Parcului Copiilor «Ion Creangă» din Municipiul Timişoara. Închirierea se va face pe o perioadă de trei ani, iar preţul minim de pornire al licitaţiei este de 10 euro/mp/lună, echivalent în lei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.