Urme de locuire pe actuala vatră a oraşului Timişoara au fost atestate încă din epoca neolitică, fie prin descoperiri întâmplătoare, fie prin cercetări arheologice sistematice. În cartierul Fratelia au fost descoperite locuinţe şi obiecte de ceramică caracteristice începuturilor neoliticului, în jurul anului 6.500 î.d.Ch., iar din perioada mijlocie şi târzie a epocii pietrei şlefuite s-au identificat aşezări în cartierele Fratelia, Freidorf, precum şi în comune suburbane, precum Giroc sau Chişoda, unele din aceste aşezări continuându-şi existenţa în perioada de trecere spre epoca bronzului şi la începutul acesteia. Mult mai bogată în descoperiri este epoca bronzului: o aşezare şi o necropolă în Fratelia, un sanctuar şi un depozit de unelte la Pădurea Verde, o necropolă de incineraţie în zona Parcului Central. Au fost identificate şi urme ale unor aşezări dacice, precum şi numeroase monede, greceşti, dacice sau romane. Din epoca migraţiilor au fost descoperite vestigii care ar putea fi atribuite sarmaţilor sau goţilor, slavilor, avarilor, dar şi populaţiei autohtone.
Istoria pierdută
În timpul regimului comunist, când s-au ridicat noi clădiri în centrul oraşului şi s-au construit cartierele de blocuri, au ieşit la iveală numeroase vestigii rămase din vremea Habsburgilor, dar cum nu exista interes pentru punerea lor în valoare, acestea nu au putut fi cercetate de specialişti.
După spusele arheologilor timişoreni, chiar şi după revizuirea legislaţiei, în anii postdecembrişti, foarte multe situri arheologice din oraş au fost distruse şi s-au pierdut informaţii care nu mai pot fi recuperate, căci lucrările edilitare care s-au făcut nu au avut aprobarea de descărcare arheologică. Nu întotdeauna legea a fost respectată şi multe descoperiri făcute cu ocazia diverselor lucrări au fost compromise, deoarece acestea nu au apucat să fie cercetate de arheologi. O aşezare neolitică, pe drumul spre Chişoda, şi o alta de epoca bronzului, pe locul în care s-a construit Metro, nu au mai putut fi cercetate. Atunci când au început lucrările de restaurare a palatului Dicasterial, au fost distruse urme într-o zonă cu un foarte bogat material arheologic dar prea puţin cercetat, prilejul de a săpa în cartierul Cetate fiind un adevărat privilegiu. Într-o curte interioară s-au mai putut totuşi recupera vase din antichitate, dar şi bârne de la o construcţie din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, a cărei existență a putut fi urmărită până la data ridicării palatului.
Atunci când s-au schimbat conductele de apă în zona Pieţei 700 au ieşit la iveală urme din fortificaţia bastionară şi ale canalelor subterane, dar munca arheologilor a fost compromisă în proporţie de 90% deoarece lucrările nu au fost sistate la timp, deşi era vorba de o zonă istorică protejată. Principala descoperire făcută în zonă a fost o porţiune de canal subteran de cărămidă construit de austrieci, cu o înălţime de aproximativ 1,60 metri şi o lăţime de 0,70 metri, în care s-au descoperit mai multe sticluţe, o seringă, pahare de uz farmaceutic şi sanitar, provenite, probabil, de la spitalul din vecinătate şi sedimentate ca urmare a circuitului apei. Resturi dintr-un schelet uman indică posibilitatea existenţei în zonă a unui cimitir al ordinului călugăresc catolic al mizericordienilor, numiţi popular „popii negri”, a căror biserică se afla în imediata vecinătate.
Acesta este menţionat la Timişoara în 1737, iar în timpul epidemiei de ciumă din 1738-1739, patru din cei şase fraţi veniţi în oraş au fost răpuşi de molimă. Acestora le fusese încredinţat spitalul construit de asociaţia religioasă „Sfântul Ioan Nepomuk”, patronul spiritual al catolicilor din Banat, în care astăzi funcţionează Clinica de Oftalmologie. În ciuda neajunsurilor pricinuite de firma constructoare, s-a putut carta cu exactitate unul din tronsoanele canalizării făcute de austrieci, care se vărsa în şanţul cu apă exterior zidului cu fortificaţii bastionare.
Tezaurul de sub liniile de tramvai
Numeroase descoperiri, din cele mai interesante, s-au făcut în ultimii ani, când legislaţia a impus cercetarea arheologică pe şantierele nou deschise, acolo unde au ieşit la iveală vestigii. Cu aproape zece ani în urmă, nu departe de Timişoara, între localităţile Covaci şi Dumbrăviţa, şoseaua de legătură dintre Calea Aradului şi drumul spre Lugoj se intersecta cu un val de pământ menţionat încă din secolul al XVIII-lea de Francesco Griselini, care făcea parte, cu siguranţă, dintr-un sistem de apărare a zonei, pe linia nord-sud. Un alt punct de interes în zonă a constat în descoperirea unor fragmente ceramice care indicau existenţa unui sat medieval din secolele XIV-XV, care se întindea pe mai bine de 300 de metri.
Descoperiri din cele mai interesante s-au făcut şi în curtea interioară a castelului Huniazilor, unde au fost identificate urmele vechiului castel din vremea lui Carol Robert de Anjou. Cu ocazia lucrărilor edilitare efectuate între Piaţa Libertăţii şi Episcopia Romano-Catolică, sub liniile de tramvai, arheologii au avut parte de o descoperire de senzaţie, şi anume urme păstrate din oraşul turcesc, dar şi material arheologic din epoca bronzului şi perioada daco-romană. Descoperirile sunt cu atât mai preţioase cu cât nu s-au păstrat urme din vechea Timişoară turcească decât în relatări scrise, deoarece administraţia austriacă a reclădit cetatea din temelii.
De altfel, de-a lungul secolelor, Timişoara şi-a schimbat complet înfăţişarea de vreo trei ori, iar aspectul ei din perioda anterioară Habsburgilor mai poate fi reconstituit, fie şi fragmentar, doar cu ajutorul descoperirilor arheologice. Aici a ieşit la iveală un fragment de stradă pavată cu lemn, aşa cum se ştie că au existat pe vremea stăpânirii turceşti, cu un alt traseu decât cel trasat de austrieci, urmele unor case şi o mulţime de obiecte de metal, ceramică, ba chiar încălţăminte de piele, foarte bine păstrate şi un tezaur de 407 monede de argint, emise, cu puţine excepţii, între 1535 şi 1603. Fragmente ceramice tipice secolului al XVII-lea şi a începutului celui următor fac certă datarea descoperirii şi confirmă relatările scrise de epocă. Cu ajutorul acestor descoperiri s-a putut reconstitui modul de edificare a fundaţiei caselor din acea perioadă, din structuri de lemn ingenios îmbinate, care susţineau întreaga structură de rezistenţă, tot din lemn.
S-au descoperit şi câteva morminte şi numeroase schelete, probabil din cimitirul mănăstirii franciscane şi din cel al bisericii Sf. Gheorghe, demolate mult mai târziu. Tot pe aici trecea un canal boltit de cărămidă, construit de austrieci. În cartierul Cetate, pe strada Eugeniu de Savoya nr. 16, mai există o descoperire arheologică de mare însemnătate. Din vechea casă austriacă ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-au mai păstrat doar intrările în pivniţă şi câteva arcade boltite, specifice arhitecturii vremii – şi acelea pe cale de distrugere, deoarece proprietarul nu respectă obligaţia prevăzută de lege de a le proteja. În curtea interioară a fostei case s-a descoperit un puţ cu trei foraje prin care apa era adusă din stratul freatic în fântână şi era umplut bazinul care o înconjura. Alături a mai fost construită o fântână, în care s-a găsit un filler de aramă din anul 1893. În cetate fuseseră săpate mai multe fântâni, dar arheologii spun că aceasta este prima care a fost descoperită. Lucrările pentru clădirile ridicate în zona Pieţei 700, în spatele Modatim, au scos la iveală fragmentele altor două rânduri de fortificaţii ale cetăţii austriece, cu contraforţi, din care nu se mai păstrase nimic, existenţa întregii fortificaţii în sistem bastionar fiind certificată doar de numeroasele documente de arhivă. Recent, tot în zona Pieţei 700, a fost scoasă la iveală ecluza canalizării din cetatea austriacă prin care se inunda şanţul de apărare al cetăţii şi fragmente din centura exterioară a fortificaţiei, iar în prezent se caută cea mai bună variantă pentru conservarea şi valorificarea acestei descoperiri, unică în România şi, pare-se, chiar în Europa.
Eu zic ca ar fi fost mult mai bine sa se fi construit alt oras de fiecare data in loc sa se schimbe (cel putin asta deduc din articol). Era mult mai bine si nu se pierdea nici un „tezaur”, nici o „comoara”… Daca te gandesti putin orice bloc din comunism va fi tezaur, orice bucata de tehnologie va face parte din „arheologia” si istoria viitoare, pentru asta nu trebuie totul prezervat. Lasati specialistii sa judece astfel de situatii si sa ia decizii si hotarari in aceste privinte.