Timişorenii îşi pot măsura gratuit tensiunea arterială, de Ziua Mondială a Inimii

Timişorenii îşi pot măsura gratuit tensiunea arterială, de Ziua Mondială a Inimii

0
DISTRIBUIȚI

inima

Peste 10.000 de locuitori din  judeţul Timiş s-au adresat ambulatoriilor de specialitate din spitale cu cardiopatii şi hipertensiune arterială, în anul 2012. Cifrele sunt alarmante, mai ales că în judeţul nostru, îmbolnăvirea şi mortalitatea prin bolile cardiovasculare ocupă primul loc. Pentru a preveni apariţia bolilor cardiovasculare, Direcţia de Sănătate Publică Timiş în parteneriat cu Asociaţia Asistenţilor Medicali Timiş îi aşteaptă, mâine, 28 septembrie, pe timişoreni în Piaţa Badea Cârţan ca să-şi măsoare gratuit tensiunea arterială.


De asemenea, trecătorii vor afla mai multe informaţii despre factorii de risc în bolile cardiovasculare, între orele 09.00 – 12.00, de la medici şi voluntari.

Evenimentul este organizat pentru a marca Ziua Mondială a Inimii, ce se celebrează pe 29 septembrie şi are ca grupuri ţintă copiii şi femeile, care sunt informaţi cum pot alege un stil de viaţă sănătos. Potrivit statisticilor, în lume există tot mai mulţi copii obezi şi supraponerali, iar riscul acestora pentru boli cardiovasculare este în creştere. În Uniunea Europeană, în anul 2008, bolile de inimă erau responsabile de 44 % din totalul deceselor înregistrate în rândul femeilor şi de 36 % în rândul bărbaţilor. România ocupă locul trei la nivelul Uniunii Europene, după Bulgaria şi Letonia, în privinţa mortalităţii bolilor cardiovasculare premature în rândul femeilor, cu aproximativ 65 de decese la 100.000 de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.