Când s-ar putea retrage trupele româneşti din Afganistan VIDEO

Când s-ar putea retrage trupele româneşti din Afganistan VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
03_resize
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a fost prezent, astăzi, la Timişoara ca să sărbătorească alături de soldaţii bănăţeni Ziua Armatei. În cadrul unei ceremonii care a avut loc în Piaţa Operei, drapelul de luptă al Batalionului 32 Infanterie Mircea, care a luptat în Afganistan în primele şase luni ale acestui an, a fost decorat, în semn de apreciere pentru soldaţii care au fost pe câmpul de luptă.


Mircea Duşa i-a lăudat pe soldaţii români, despre care spune că „au reprezentat România în cele mai periculoase locuri din lume şi datorită lor se vorbeşte despre România chiar şi în America. Sunt mândru de voi şi fericit că v-aţi întors din misiune teferi”.

Ministrul Apărării a precizat, la Timişoara, că în timpul vizitei pe care a făcut-o la Washington, unde s-a întâlnit cu secretarul Departamentului pentru Apărare, dar şi a celei realizate la Bruxelles, la Cartierul General al NATO, a discutat despre retragerea trupelor româneşti din Afganistan. Potrivit ministrului Duşa, retragerea se va face treptat, de aceea se şi lucrează la elaborarea unei planificări. „Vom avea anumite efective în prima parte a anului 2014, urmând ca din semestrul doi să menţinem vreo 200 de ofiţeri care vor avea rol de instructori pentru armata afgană, care trebuie să preia controlul asupra teritoriului naţional”, a mai explicat ministrul Apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.