Când va intra căldura de la Colterm în caloriferele încă reci

Când va intra căldura de la Colterm în caloriferele încă reci

0
DISTRIBUIȚI

mihaela-calorifer1

Colterm a reluat furnizarea agentului termic, ca urmare a temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile.


La debutul acestei săptămâni societatea emitea un comunicat de presă prin care anunţa că „ începând cu data de miercuri, 02.10.2013, ora 08.00, vor începe probele de încălzire la cald în sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al municipiului Timișoara. Aceasta înseamnă că, etapizat, se vor deschide vanele de branșament ale imobilelor şi se va începe furnizarea energiei termice pentru încălzire, cu excepţia consumatorilor alimentaţi din PT 91 (străzile Orion, Sirius, Aştrilor, Icar şi bulevardul Sudului parţial) şi consumatorilor de pe străzile Lacului, Văcărescu şi Piaţa Poiana Ruscăi parţial, unde mai sunt în derulare lucrări de investiţii”. Astăzi,  mulţi timişoreni s-au trezit cu caloriferele reci. Purtătorul de  cuvânt al Colterm, Laura Bondrilă, a explicat că abia în câteva ore timişorenii vor resimţi reluarea furnizării agentului termic. Totodată,  Bondrilă a spus  şi că intensitatea căldurii depinde şi de starea în care se află ţevile din fiecare bloc. Legat de creşterea temperaturilor prognozată de meteorologi, Bondrilă a comentat că societatea va corela furnizarea agentului termic cu temperaturile de afară şi că deşi societatea nu a exprimat o poziţie oficială în acest sens, locatarii au posibilitatea de a opri furnizarea căldurii individual la fiecare bloc, în cazul în care toţi cei afectaţi sunt de acord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.