Cât va costa realizarea pasajului de la Piața Victoriei

Cât va costa realizarea pasajului de la Piața Victoriei

0
DISTRIBUIȚI

lei_bancnote

Interesul firmelor din Timișoara pentru subpasajul de la Piața Victoriei este zero. Șapte firme, toate din alte orașe, s-au anunțat interesate de realizarea studiului de fezabilitate și a documentației de execuție pentru subpasajul de la Piața Victoriei. Vă reamintim că, acuzat că a dat la schimb trei terenuri de un milion de euro pentru a dărâma Acvariul din centrul orașulul, edilul șef Nicolae Robu a completat mereu că de fapt banii au fost dați pentru recuperarea subpasajului.


Proiectul însă nu a mers lin până aici, asta pentru că edilul șef a menționat că „am făcut apel public la firme să finanţeze documentaţia, am găsit pe cineva dispus să finanţeze cu 30.000 de euro, numai că proiectanţii locali din Timişoara au pretins 160.000 de euro. Or, nu puteam găsi cu titlu de sponsorizare 160.000 de euro. Aşa se face că am întârziat până în momentul de faţă cu darea în lucru a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic”. Valoarea estimată a proiectului este de 600.000 de lei, iar banii vor veni cel mai probail din bugetul local. În aproape două săptămâni va fi cunoscut numele câștigătorului licitației. Nu mai puțin de 90 de zile sunt necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate și apoi tot atâta timp pentru proiectul tehnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.