Conferință despre problemele romilor la care liderii clanurilor din Banat au venit...

Conferință despre problemele romilor la care liderii clanurilor din Banat au venit neinvitați. Ce a spus Geoană despre țiganii de pe Loga

4
DISTRIBUIȚI
tigani innmormantare04_resize
Înmormântarea lui Dulcea, șef de stabor și rezident al străzii Loga, s-a făcut cu mare fast, în februarie

„Romii sunt un pretext de a ţine România la uşa Schengen, care trebuie demontat. Există politicieni cu un puternic apetit social care știu că Schengen nu are nimic de-a face cu populația romă, dar se folosesc de acest pretext să ne țină la ușa Europei”. Aceasta este concluzia la care a ajuns senatorul Mircea Geoană, care a participat, astăzi, la Timişoara, la o conferinţă ce a avut ca temă „Excluderea socială a romilor – o perspectivă regională”. Pesedistul recunoaşte, însă, faptul că o parte din persoanele de etnie romă, şi nu numai, crează probleme de imagine României în Europa. În acest sens, politicianul este de părere că lucrurile s-ar putea schimba doar dacă romii ar fi obligaţi să meargă la şcoală. „Dacă le vom oferi o şansă pentru realizarea în viaţă romilor şi tuturor copiilor care provin din familii sărace, România va fi mai puternică, mai dezvoltată, mai civilizată. A fi bogat prin furăciune este o crimă şi o ilegalitate, dacă cineva a făcut bani nelegal, locul lui este într-un singur spaţiu, un spaţiu ermetic”, a spus Mircea Geoană cu privire la ţiganii care locuiesc pe strada C.


D. Loga din Timişoara.

Prezent la conferinţa regională, primarul Nicolae Robu a ţinut să precizeze că zone emblematice ale Timişoarei sunt pline de clădiri cu turnuleţe, în care locuiesc romi bogaţi, dar majoritatea comunităţii se află la periferia oraşului şi trăieşte în condiţii greu de imaginat. De asemenea, primarul Timişoarei a mai spus că nu este de acord cu marşurile împotriva comunităţii de romi, despre care a recunoscut că au loc cu autorizaţia municipalităţii, dar „se cere pentru o manifestare legală, nu pentru aşa ceva”. Pe de altă parte, deputatul Sorin Grindeanu spune că Primăria Timişoara ar trebui să se implice mai mult, astfel încât să nu mai avem străzi blocate atunci când au loc nunţi ale romilor, dar şi atunci când se organizează marşuri împotriva lor. „Ar trebui să se meargă cu amenzi pentru că legea nu este respectată şi să sancţioneze comportamente extremiste de tipul celor organizate de Partidul Noua Dreptă”, a conchis deputatul.

Toate aceste discuţii au avut loc la Timişoara fără ca reprezentanţii comunităţii rome să fie invitaţi, ci doar câteva membre ale Asociaţiei Femeilor Ţigănci. Totuşi, Rudolf Stancu şi Dorin Cioabă, doi reprezentanţi ai romilor din Banat, au aflat din presă despre acţiune şi şi-au făcut prezenţa, decişi fiind să discute cu Mircea Geoană. „Se discută despre situaţia romilor, dar romii sunt pe planul doi, nu ne-a chemat nimeni la dialog ca să ne întrebe ce nevoi avem. De ce aceste lucruri se întâmplă în zona când încep alegerile europarlamentare? Este un praf aruncat în ochii noştri. Femeile rome nu pot să reprezinte interesele întregii comunităţi, ele nici nu stau la masă cu liderii importanţi. Nu le discriminăm, dar ca şi-ntr-o familie, nu decide femeia, bărbatul decide problemele, aşa este normal”, a explicat nervos Rudolf Stancu.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.